Evoluția prețurilor la chirii în România! Cele mai scumpe şi cele mai accesibile oraşe

Interesul pentru chirii este în creștere în România. Majorările de preț pentru închirierea unei locuințe sunt între 8 și 28 de procente, în funcție de oraș. Prețurile chiriilor în România au crescut odată cu cererea, potrivit datelor agențiilor de imobiliare. Tarifele au suferit o creștere în toată ţară, iar în unele oraşe, cum ar fi Brașovul, au crescut și cu 28 la sută. Evoluția prețurilor la chirii în România este una care se resimte din plin în portofel.

Evoluția prețurilor la chirii în România

În București un apartament cu 3 camere costă 650 de euro pe lună, unul cu 2 camere, 480 de euro pe lună iar o garsonieră 300 euro pe lună. În cazul apartamentelor cu 2 camere, specialiștii au calculat o creștere cu 11.7 la sută față de aceeași perioadă a anului precedent.
Unul dintre orașele cu prețuri exorbitante la chirii este Cluj-Napoca. Aici, proprietarii solicită pentru o garsonieră un preț mediu de 310 euro pe lună, 480 de euro pe lună pentru un apartament cu două camere și 600 de euro pe lună pentru 3 camere. La cea din urmă categorie preţurile au crescut cu 18% faţă de 2022.
La polul opus, cel mai ieftin oraș din punctul de vedere al prețurilor la chirii, este Timișoara. Aici putem închiria o garsonieră cu 220 de euro, un apartament de două camere cu 350 de euro şi unul de 3, cu 400 de euro pe lună.
În Iași, prețurile la apartamente au crescut între 11 și 14 procente față de aceeași perioadă anului 2022. Aici, prețul mediu al închirierii unei garsoniere este 280 de euro, în timp ce al unui apartament cu 3 camere este de 500 de euro.
În Brașov prețurile au fost majorate sesizabil, procentul fiind unul alarmant, între 18 și 28 procente.
În Sibiu, prețurile medii solicitate au crescut între 17 și 26 procente.

Înregistrarea contractelor la ANAF este obligatorie

Odată cu intrarea în vigoare a OG 16/2022 la 1 ianuarie 2023 este obligatorie înregistrarea contractelor de închiriere la ANAF.
Pentru înregistrarea acestui contract este necesară completarea și depunerea formularului C168 – “Cererea de înregistrare a contractelor de locaţiune”.
Un model de înregistrare a contractului de închiriere a locuințelor încheiat între proprietar și chiriaș a fost publicat de ANAF. Documentul trebuie depus de către proprietari la Registratura ANAF, prin poștă sau online.

Proprietarii care dau spre închiriere imobile sunt obligați să completeze un formular tipizat și să anexeze o fotocopie a contractului, potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Actele noi au un termen de 30 de zile în care pot fi declarate, iar pentru documentele aflate deja în derulare, termenul pentru trimiterea contractelor la ANAF este de 90 de zile. Aceste acte se adaugă declarației estimative de venituri, obținute din chirie.

Excepția de la înregistrarea contractelor de închiriere o reprezintă cei care au terenuri în arendă sau închiriază camere și apartamente în scop turistic.
În plus, tot de la 1 ianuarie 2023, impozitarea se va aplica la valoarea totală a chiriei, eliminându-se astfel deducerea de 40% acordată până acum.
Evoluția prețurilor la chirii în România este una care se resimte din plin în portofel.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite