Guvernul a dat vestea proastă! Dacă nu acceptă Comisia Europeană, privind Legea Pensiilor, nu se face plata!

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România s-a obligat să dea în vigoare noua Lege a Pensiilor în luna martie a acestui an. În cazul în care Comisia Europeană stabilește că jaloanele și țintele nu sunt atinse, privind Legea Pensiilor, nu se face plata integrală sau parțială a contribuției financiare.

Decizie privind Legea Pensiilor: Nu se face plata dacă nu acceptă Comisia Europeană!

Reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au anunțat ce riscă România în cazul în care Guvernul României nu va respecta termenul limită pentru intrarea în vigoare a noii Legi a Pensiilor.

„Momentan nu produce implicații asupra implementării PNRR. Jaloane/țintele pot fi considerate ratate atunci când atrag întârzieri ale cererii de plată sau imposibilitatea depunerii unei cereri. Din momentul prevăzut în Decizia de Aprobare a PNRR și până la momentul aprobării cererii de plată, jaloanele rămân deschise, Comisia Europeană și statul membru fiind implicate într-un proces de validare a îndeplinirii lor. În cazul în care Comisia (Europeană) stabilește că jaloanele și țintele nu sunt atinse, se suspendă plata integrală sau parțială a contribuției financiare. Chiar și atunci, suspendarea se poate revoca, în cazul în care statul membru în cauză a luat măsurile necesare pe care CE le solicită”, au declarat reprezentanții MIPE.

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Guvernul și-a asumat mai multe reforme legate de Legea Pensiilor. Aceste modificări au ca scop realizarea unui nou cadru legislativ care să corecteze inechitățile din sistemul de pensii și să asigure sustenabilitatea și predictibilitatea sistemului. În plus, schimbările trebuie să răspundă Recomandărilor Specifice de Țară (RST) 2019 și 2020 și să respecte principiul contributivității în raport cu beneficiarii drepturilor de pensie.

Modificările care vor fi aduse în noua lege a Pensiilor vor trebui făcute simultan cu înlocuirea Legii 127/2019 privind sistemul public de pensii, care nu a mai intrat în vigoare și nu a mai fost aplicată.

Schimbările care urmează să aibă loc, spun guvernanții, nu ar trebui să ducă la scăderea niciunei pensii prin recalculare. Tot ceea ce se dorește este eliminarea inechităților. În prezent, există situații în care pensionari care au aceeași perioadă contributivă, aceeași vechime în muncă, dar pentru că au ieșit în perioade diferite de timp la pensie, pe acte normative care erau în vigoare la acea dată, au pensii diferite. Prin noul act normativ se dorește eliminarea unor astfel de diferențe.

Cum se vor recalcula pensiile

Recalcularea pensiilor se va realiza pe baza unor documente pe care solicitanții trebuie să le aducă la casele teritoriale de pensii publice. Recalcularea se poate face atât în cazul persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă, cât și în cazul celor care au mai lucrat după ce au împlinit vârsta de pensionare, amânând ieșirea la pensie peste vârsta stabilită prin lege.

Cei care s-au pensionat pentru limită de vârstă, recalcularea se face prin adăugarea stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea pensiei sau prin valorificarea stagiilor de cotizare realizate după pensionare. Recalcularea se poate face și atunci când solicitantul depune documente suplimentare, care nu există la dosarul de pensie, dar care influențează cuantumul drepturilor de pensie.

Conform reglementărilor legale în vigoare, pensia recalculată se va acorda începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cerere, însă abia în 2024, românii ar putea primi noile pensii, după recalculare.

Astfel, guvernanții trebuie să dea în vigoare luna aceasta noua Lege a pensiilor pentru că altfel există riscul neacceptării de către Comisia Europeană, privind Legea Pensiilor, și nu se face plata banilor din PNRR.

Pe aceeași temă

Cele mai citite