O profesoară a lipsit 20 de ani din 24 de la catedră! Aceasta era din Chioggia, Italia, și preda istorie și filosofie la o școală gimnazială. Ea a fost vizată de o inspecție ministerială care a definit metodele sale de predare „incompatibile cu învățământul”. Drept urmare, Curtea Supremă a confirmat demiterea profesoarei acuzată de „incapacitate permanentă și absolută”.
Elevii au fost cei care s-au plâns de profesoara care a lipsit 20 de ani din 24 de la catedră
Vizita celor 3 inspectori de la Ministerul Educației, Universității și Cercetării (MIUR) a venit ca o consecință a plângerilor elevilor împotriva profesoarei. În doar 4 luni de catedră, profesoara a adunat o serie de nemulțumiri din partea elevilor săi, care au acuzat-o de „neprofesionalism”, și „hazard” în atribuirea notelor, dar și pentru faptul că se prezenta fără manuale. Acum, Curtea Supremă a confirmat demiterea ei din funcție.
Ministrul Educației din Italia, Giuseppe Valditara, a vorbit despre acest caz.
„Dincolo de cazul specific, Ministerul se va strădui din ce în ce mai mult să se asigure că activitățile didactice se desfășoară cu profesionalismul adecvat. Restabilirea autorității profesorilor presupune și conștiința înaltei demnități a propriului rol care are în centru persoana elevului”, a declarat acesta.
Pentru a se apăra de acuzații, „profa” a apelat la dreptul „libertății de predare”. Dar, potrivit judecătorilor care i-au respins apelul, conceptul din urmă „în mediul școlar este înțeles ca autonomie didactică directă și funcțională pentru o formare deplină a personalității elevilor, titulari ai unui drept real de studiu”. Aceștia au mai afirmat că „prin urmare, nu libertatea este un scop în sine, ci exercitarea sa prin autonomia didactică a profesorului, și constituie calea de a garanta dreptul la studiu al fiecărui elev și, în cele din urmă, formarea deplină a personalității cursanților”.
Judecătorii au reiterat apoi că acest concept de libertate de predare include cu siguranță autonomia în alegerea metodelor de predare adecvate, dar acest lucru nu înseamnă că profesorul nu poate implementa nicio metodă sau că nu poate organiza sau structura lecțiile.
Ce acuzații i-au fost aduse profesoarei
Directorul școlii gimnaziale s-a alăturat elevilor pentru a îndemna o inspecție a MIUR. Inspectorii au constatat că profesoara, căsătorita cu un ofițer al poliției financiare, era beneficiarul alocărilor anuale. Dar ea era neatentă „la elevi în timpul întrebărilor pe care i le adresau”, deoarece se făcea vinovată de „utilizare continuă a telefonului mobil cu mesagerie”. La un curs, aceasta a folosit fotografii din manuale pentru a susține un test. O altă acuzație formulată de MIUR este și „grija precară față de lecții”, deoarece, printre altele, „nu avea manualul pe care l-a împrumutat temporar de la elevi”. Au fost constatate, de asemenea, „inexactități grave în elaborarea examenelor finale ale claselor de-a patra.
Cei 3 inspectori trimiși de MIUR au concluzionat unanim asupra absenței unor criterii sustenabile în atribuirea notelor, lipsei de claritate și a confuziei în explicații, improvizației, absenței firului logic în succesiunea lecțiilor, atribuirii notelor într-un mod extemporaneu și umoral, modul neeficient de organizare și pregătire a testelor.
Curtea de Casație a confirmat sentința Curții de Apel din Veneția și a aprobat concedierea profesoarei. Cu toate acestea, în primă instanță, Curtea a declarat măsura concedierii nelegitimă, considerând că, în ciuda „dezorganizării și nepăsării” profesoarei, inspecția de 3 zile a fost o perioadă de observație „prea scurtă” pentru a evaluza cazul drept „o inepție absolută și permanentă”.
Profesoara a refuzat să stea de vorbă cu presa italiană.
„Îmi pare rău, dar acum sunt la plajă. Voi reconstitui adevărul faptelor acestei povești absolut unice și suprareale. Nu răspund la întrebările jurnaliştilor care nu fac dreptate părții expuse de mine, unică în sens absolut”, a precizat profesoara care a lipsit 20 de ani din 24 de la catedră.