O turistă a fost amendată cu 1.100 de euro pentru obiectul din bagaj. Femeia a fost sancționată la securitate pentru un cadou pe care îl primise de la o companie aeriană. Pentru obiectul aflat în bagaj, aceasta a fost nevoită să achite o amendă în valoare de 1.878 de dolari australieni, aproximativ 1.140 de euro.
Femeia a achitat imensa amendă departamentului de securitate al aeroportului din Perth, Australia, din cauza unui trandafir primit de la o companie aeriană Qatar Airways. Astfel, când a aterizat în Perth, turistei i s-a spus că a falsificat un document oficial deoarece aceasta a declarat că nu are în bagaj plante.
O turistă a fost amendată cu 1.100 de euro pentru obiectul din bagaj. Din ce motive aceasta a fost sancționată?
Turista nu a pus floarea primită de la compania aeriană în geantă pentru a nu o deteriora. De asemenea, aceasta le-a spus lucrătorilor de la aeroport că „nu are nimic de ascuns”. Astfel, femeia a fost amendată pentru încălcarea Legii privind biosecuritatea din Australia.
Laraya i-a fost confiscat telefonul și pașaportul, iar bagajele i-au fost percheziționate. De asemenea, femeia a recunosc că a fost greșeala ei pentru că nu a recunoscut ca are în posesie o floare.
„Nu mi-a trecut prin minte că trandafirul face parte din categoria acelor plante pe care le-ar căuta. Am bifat „nu” și asta a fost acuzația lor în cele din urmă”, a povestit ea.
Pentru Australia, florile sunt considerate un risc de biosecuritate. Astfel, chiar și trandafirii pot fi purtători de specii invazive, acarieni și afide. De asemenea, departamentul pentru Agricultură, Pescuit și Silvicultură din Australia a spus că, de fapt, nedeclararea bunurilor cunoscute reprezintă, de fapt, o amenințare cu risc grav pentru națiune.
Ce s-a întâmplat cu floarea turistei? Reguli privind transportul plantelor în străinătate
Pentru această încălcare, amenzile pot varia între 100 și 1.878 de dolari australieni. De asemenea, după ce turista a achitat amenda, oficialii i-au returnat femeii trandafirul. Floarea a fost returnată după ce a fost atent inspectată și după ce i-au îndepărtat tulpina.
Laraya a declarat că în prezent a încercat să conteste amenda, pe motiv că alți pasageri aflați în situații similare au primit doar un avertisment, nu și o amendă. Regulile privind transportul plantelor în țări străine pot varia în funcție de destinație și de speciile de plante. De obicei, țările au reguli stricte pentru a preveni răspândirea dăunătorilor, bolilor și a speciilor invazive prin intermediul plantelor. Dacă încălcați aceste reguli, puteți primi amenzi sau alte sancțiuni.
Înainte de a călători cu plante într-o țară străină, verificați întotdeauna regulile de import ale acelei țări pentru plante. Acest lucru poate include necesitatea de a obține permise sau documente speciale pentru anumite specii de plante. Anumite specii de plante sunt interzise în multe țări din cauza riscului de a introduce dăunători sau boli. Transportul acestor specii poate duce la amenzi semnificative.
Nu doar în Australia, o turistă a fost amendată cu 1.100 de euro pentru obiectul din bagaj. În majoritatea aeroporturilor, veți fi obligat să declarați dacă aveți plante sau produse vegetale în bagajele dvs. Declarația falsă sau omiterea informațiilor poate duce la amenzi. Multe aeroporturi au inspecții fitosanitare pentru a verifica conținutul bagajelor. Dacă plantele dvs. sunt identificate și nu respecta regulile, acestea pot fi confiscate. Înainte de a călători, informați-vă cu privire la regulile specifice pentru plante în țara destinației. Acest lucru vă va ajuta să evitați probleme și amenzi nedorite.