marți, 5 decembrie, 2023

Profesorii primesc luna aceasta mai mulți bani! Ce reprezintă cei 1.500 de lei

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat că profesorii primesc luna aceasta mai mulți bani. Cei peste 300.000 de angajați din sectorul Educației vor primi mai mulți bani, alocarea financiară fiind suplimentată cu 427 de milioane de lei.

Profesorii primesc luna aceasta mai mulți bani

Adrian Câciu a făcut publică și data la care prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 lei, și prima de carieră profesională, de 500 de lei, va ajunge la angajaţii din învățământ. Aceștia vor primi acești bani spre sfârșitul lunii, în perioada 20-27 octombrie.

Suma de bani va fi acordată drept primă de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, în valoare nominală de 1.500 lei/persoană și o primă de carieră profesională pentru personalul nedidactic, în valoare nominală de 500 de lei/ persoană.

Ministerul Educației a solicitat recent bani din Fondul de rezervă bugetară pentru plata salariilor din învățământ în cazul în care va întârzia rectificarea bugetară, prima pe acest an făcută de Guvern. Decizia urma să fie luată pentru a suplimenta sumele pentru cheltuielile cu salariile majorate ale profesorilor.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat că rectificarea bugetară ar putea avea loc în luna noiembrie a acestui an. Ministerul Educației a primit, printr-un memorandum aprobat în ședința de guvern din 27 septembrie, încă 2,6 miliarde de lei credite bugetare pentru a putea plăti salariile profesorilor și angajaților din școli și universități.

Prima de carieră didactică a fost câștigată de profesori în urma protestelor din vară

Prima de carieră didactică, în valoare de 1.500 lei, și prima de carieră profesională, de 500 de lei, au fost acordate după protestele profesorilor din perioada mai-iunie. Sindicatele din învățământ au declanșat greva generală pe 22 mai 2023, la care au participat peste 200.000 de profesori și personal auxiliar. Profesorii au cerut majorări salariale în educație de 25%. Greva a încetat pe 12 iunie 2023, cu câteva zile înainte de finalul anului școlar.

După greva profesorilor de la sfârșitul anului școlar 2022-2023, Guvernul a aprobat OUG 58/2023 prin care sunt majorate salariile în învăţământ, cu 1.000 de lei brut pentru cadrele didactice şi cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic. Potrivit creșterii din iunie, vor fi salarii mai mari cu peste 25% pentru cadrele didactice și cu peste 30% pentru didactice auxiliare.

„Octombrie vine cu vești bune atât pentru angajații din educație cât și pentru beneficiarii programului Sprijin pentru România. Astfel, în luna octombrie, peste 300.000 de angajați din sectorul educație vor beneficia de alocare financiară suplimentară de 427 milioane lei pentru:

– prima de carieră didactică pentru personalul didactic si didactic auxiliar, în valoare nominală de 1500/persoană;

– prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic, în valoare nominală de 500 lei/persoană.

Acest tip de sprijin se va acorda în conformitate cu prevederile OUG 58/2023, estimarea noastră fiind că banii vor ajunge la personalul din educație în perioada 20-27 octombrie”, au transmis reprezentanții ministrului de Finanțe.

Astfel, profesorii primesc luna aceasta mai mulți bani. Suma de bani va fi acordată drept primă de carieră didactică pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, în valoare nominală de 1.500 lei/persoană și o primă de carieră profesională pentru personalul nedidactic, în valoare nominală de 500 de lei/ persoană.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.