vineri, 14 iunie, 2024

Șeful ANPC, amenințat cu moartea: „Hai să ne omorâm! Eu sunt un nebun!“

Șeful ANPC a fost amenințat cu moartea. Horia Constantinescu a pățit asta în timp ce confruntă un comerciant, în Capitală. Preşedintele ANPC a filmat momentul în care este ameninţat cu moartea de un comerciant nervos, după ce ar fi dezvăluit pe reţelele sociale neregulile de la taraba acestuia. Bărbatul ar fi vândut produse din carne cumpărate din străinătate drept tradiţionale.

Șeful ANPC, amenințat cu moartea!

Horia Constantinescu a postat pe pagina sa de Facebook imagini filmate într-o piaţă volantă din faţa Academiei Militare, unde a fost în cursul zilei de duminică, 19 noiembrie 2023. Pe filamre se poate evdea că un comerciat are o reacţie violentă la adresa preşedintelui Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

„E produs tradiţional, nu bio. Nu mi-e frică de tine. Hai să ne omorâm! Eu sunt un nebun al Bucureştiului! Pe sănătatea mea, că m-ai adus în halul ăsta, eu fac nenorociri. (…) Nu mi-e frică de tine. Ai băgat în sperieţi în toată lumea asta. Nu mi-e frică de tine!”, se vede pe filmare cum țipă comerciantul.

Horia Constantinescu îi informează pe consumatori că produsele vândute acolo nu sunt tradiţionale, ci este vorba de produse industrializate. Şeful ANPC explică, în postarea de pe Facebook, că reacţii violente au întotdeauna cei prinşi cu mâţa în sac.

„Reacţii violente au întotdeauna cei prinşi cu mâţa-n sac sau, în cazul de faţă, cu tradiţia mânărită.  Ieri, în piaţa volantă din faţa Academiei Militare, a fost un mic front, pentru că tot se potriveau noţiunile. Nu am cerut altceva, în afară de a vă informa că, produsele respective, nu sunt tradiţionale. Atunci, s-a risipit vraja. Trist este, că aşa este respectată o autoritate a statului”, a scris Horia Constantinesc.

Acesta precizează că, la venirea Poliţiei, s-a  legitimat cu legitimaţia de serviciu.

Scandal între Horia Constantinescu și Pescobar

Șeful ANPC a avut probleme și cu Pescobar, după ce a închis cele trei localuri „Taverna racilor“ situate în Herăstrău, Snagov și Timișoara. Inspectorii au sos la iveală că unele dintre ele nu avea nici autorizațiile necesare pentru funcționare.

De curând, omul de afaceri a ieșit în public și a declarat că operațiunea care l-a vizat a fost una de compromitere. Potrivit lui, ea ar fi fost plănuită de șeful ANPC, Horia Constantinescu.

Scandalul nu a durat foarte mult, cei doi ajungând la un consens.

„Bună ziua, dragilor, eu, Pescobar, Paul Nicolau, împreună cu Horia Constantinescu, la noua locație Taverna Racilor, pentru un nou început Taverna Racilor”, a transmis afaceristul într-o filmare postată pe pagina sa de socializare.

Și Horia Constantinescu a dat semnalul că securea războiului a fost îngropată între cei doi.

„Crevetele, acum, ne-a făcut semn din antenuțe că este fericit, își dorește să fie prăjit aici”, a menționat şeful ANPC.

Acum, șeful ANPC a fost amenințat cu moartea de un comerciant dintr-o piaţă volantă din faţa Academiei Militare, din Capitală.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.