Timp de câteva săptămâni, sute de migranți subsaharieni au fugit sau au fost alungați în afara granițelor Tunisiei și abandonați în mijlocul deșertului, fără hrană sau apă, în urma unor tensiuni rasiale ce au avut loc la începutul lunii iulie la Sfax.
Oameni abandonați în mijlocul deșertului, în urma unor tensiuni rasiale
Migranții erau întinși pe nisip și foloseau arbuști pentru a încerca să se protejeze de temperaturile de peste 40 de grade Celsius, totul sub privirea tăcută a Bruxelles-ului. Polițiștii de frontieră libieni spun că au salvat sute de migranți din deșert, abandonați la graniță de autoritățile tunisiene.
O situație umanitară critică la care însă Uniunea Europeană, semnatară a unui pact cu Tunisia pentru a controla tentativele de traversare a Mediteranei, nu reacționează. Mai mulți experți au încercat să descifreze tăcerea asurzitoare a oficialilor de la Bruxelles în fața acestei drame umane. Este o tăcere zguduitoare care răsună în Europa. În timp ce oameni, bărbați, femei și copii, abandonați în deșertul dintre Tunisia și Libia, mor de sete, foame și căldură de săptămâni întregi, Uniunea Europeană rămâne tăcută. Cu toate acestea, Bruxelles-ul a semnat un „parteneriat strategic” la jumătatea lunii iulie cu Tunisia, pentru deportările migranților subsaharieni în afara granițelor sale.
Potrivit ONG-ului Human Rights Watch, cel puțin 1.200 de cetățeni subsaharieni au fost „deportați” de forțele de securitate tunisiene la granițele de est cu Libia, și de vest cu Algeria.
„Migranții subsaharieni sunt preluați din diferite părți ale Tunisiei, apoi luați și lăsați în deșert. Fie ajung în Libia, fie reușesc să se întoarcă în Tunisia pentru a pleca cu barca”, spune Claudia Lodesani, liderul programului de migrație de la Médecins Sans Frontières (MSF).
Restul sunt supuși riscului de a pieri. Acesta este și cazul lui Matyla Dosso și al fiicei sale Marie, în vârstă de 6 ani. Crépin Mbengue Nyimbilo povestește cum a aflat de moartea soției și a fiicei sale, având drept dovadă o fotografie a acestora stând pe burtă, într-o poziție inertă, în deșert. Crépin și Matyla intenționau să ajungă în Tunisia pe 13 iulie, pentru a putea oferi „un viitor sigur” și o educație „adecvată” fiicei lor.
“Parteneriat strategic” între UE și Tunisia
Pentru a opri fluxul solicitanților de azil, Uniunea Europeană și Tunisia au încheiat un „parteneriat strategic” la jumătatea lunii iulie, axat pe lupta împotriva imigrației ilegale. „Acesta este un parteneriat cu o țară care încalcă drepturile omului”, spune Tania Racho, cercetător în drept european și membru al rețelei Désinfox-Migrations.
„Țările europene se bazează pe președintele tunisian Kaïs Saïed pentru a împiedica migranții să traverseze Marea Mediterană spre Europa. Mai multe guverne europene, în frunte cu Italia, au făcut din reducerea numărului de migranți din Africa de Nord o prioritate politică”, a spus Anthony Dworkin, membru al Consiliuliului European pentru Relații Externe.
Având în vedere decesele înregistrate în deșert, dar și miile de persoane înecate în Marea Mediterană din lipsă de soluții pe termen lung, Tania Racho afirma că „Uniunea Europeană are mâinile pătate”. Un mod de a spune că este complice la aceste încălcări ale drepturilor omului, ale acestui drept la azil.
Uniunea Europeană este șantajată în fața presiunii exercitate de aceste țări, așa cum Turcia procedează în mod deschis cu migranții sirieni. Cu toate acestea, dacă Europa este forțată să „trateze cu aceste guverne, în ciuda regimului lor adesea nedemocratic”, „angajamentul nu trebuie să fie lipsit de valori”, este de părere Anthony Dworkin.
De ani de zile, chestiunea migrației a fost abordată mai degrabă ca o problemă decât ca o soluție, și a dat naștere mai degrabă unor temeri decât unor speranțe.
În cele din urmă, pentru Claudia Lodesani, politica inițiată de Uniunea Europeană „s-a înrăutățit până la punctul de a dezumaniza oamenii care au nevoie de ajutor”.
„Toată această politică este realizată cu scopul de a face viața migranților cât mai dificilă posibil”, afirmă președintele MSF Italia, despre această situație în care mai mulți oameni au fost abandonați în mijlocul deșertului, fără hrană sau apă.