Un bărbat i-a călcat intenționat cu mașina pe cei care îi băteau tatăl! A trecut de 3 ori cu mașina peste ei – VIDEO

O petrecere s-a lăsat cu scandal în Râmnicu Sărat, Buzău, pe data de 23 mai 2023, în jurul orei 23:00. Pe camerele de supraveghere a fost suprins cum un bărbat i-a călcat intenționat cu mașina pe cei care îi băteau tatăl. Incidentul s-a soldat cu patru victime, printre care tatăl șoferului și un minor de 14 ani.

Altercația, petrecută pe strada Focșani, a luat amploare pe fondul consumului de alcool, în urma unei petreceri la care au participat două clanuri interlope. După o neînțelegere în toiul serii, oaspeții au dorit să plece, însă gazdele au ieșit după aceștia afară, astfel izbucnind un conflict violent.

Altercație cu bâte și topoare! Un bărbat i-a călcat intenționat cu mașina pe cei care îi băteau tatăl

Șoferul autoturismului, în vârstă de 29 de ani, a fost lovit de cei care anterior i-au fost tovarăși de pahar la petrecere. Acesta a plecat apoi acasă și s-a întors însoțit de alți câțiva membri ai familiei sale, înarmați cu topoare, o sapă, cuțite și bâte, decis să le dea o lecție agresorilor.

În timpul bătăii, tânărul s-a urcat la volanul mașinii și a intrat în plin în cei din clanul inamic, care îi împărțeau pumni și picioare tatălui său.

În imaginile de pe camera de supraveghere se observă cum acesta insistă și intră de mai multe ori cu mașina în grupul de bătăuși. Mișcarea sa nu a avut efectul scontat, acesta accidentandu-și tatăl la cap și la coaste.

„Unul dintre membrii familiei agresoare, suspect în cauză, a plecat cu autoturismul iar în momentul în care a observat pe stradă membrii celeilalte, a intrat cu mașina în aceștia, prin diverse manevre, de trei ori, după care a coborât din mașină și a participat la agresiunea dintre cele două familii”, a declarat Valerică Văsîi, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Tatăl șoferului a ajuns la spital

În urma incidentului, trei persoane au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Buzău, printre care și tatăl șoferului. Acestea au fost ulterior externate. Cea de-a patra victimă a fost transportată la Spitalul Floreasca din Capitală cu răni foarte grave la cap.

În afară de tatăl victimei, celelalte trei persoane accidentate au vârste cuprinse între 14 și 39 de ani și fac parte din tabăra rivală.

Unul dintre pacienţi ajunşi la Spitalul Judeţean Buzău a fost ulterior transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti.

„La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău au fost fost transportaţi trei bărbaţi în vârstă de 14, 20 şi 39 de ani victime ale unei agresiuni. Adolescentul de 14 ani a suferit o fractură la nivelul membrului drept inferior şi multiple escoriaţii. S-a luat decizia să rămână internat de Secţia Ortopedie şi chirurgie infantilă. Tânărul de 20 de ani a suferit multiple plăgi la nivelul feţei şi la nivelul gambei stângi. S-a luat decizia să rămân internat pe Secţia Chirurgie Plastică iar bărbatul de 39 de ani a suferit un politraumatism din accident rutier. După ce a primit îngrijiri medicale s-a luat decizia să fie transferat la Spitalul Floreasca din Capitală”, a precizat purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.

Polițiștii veniți la fața locului au constatat că la conflict au participat 5 persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 60 de ani. În urma incidentului, 4 persoane care au fost acroșate de autoturism au necesitat îngrijiri medicale.

Bărbatul care i-a călcat intenționat cu mașina pe cei care îi băteau tatăl a fost inițial reținut pentru 24 de ore pentru tulburarea liniștii publice cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Adversarul care a folosit toporul în altercație a fost arestat preventiv.

Pe aceeași temă

Cele mai citite