Data de 1 iunie nu va mai reprezenta o zi de sărbătoare pentru un copil din Satu Mare, pentru că această zi va fi marcată pentru totdeauna de dispariția tatălui. Un cunoscut om de afaceri a murit într-un accident de motocicletă.
Cine este omul de afaceri care a murit într-un accident de motocicletă?
Francisc sau „Feri” cum îi spuneau prietenii era din municipiul Satu Mare, loc de unde a pus pe picioare mai multe afaceri. Acesta a murit la 40 de ani, în urma unui accident cu motocicleta, pe Drumul Județean 193, între localitățile Pomi și Roșiori, în jurul orei 16:20.
Se pare că bărbatul a pierdut controlul atunci când a încercat să facă un viraj la stânga și nu a mai reușit să redreseze motocicleta, lovindu-se de un parapet de protecție care i-a fost fatal.
Acesta avea 2 afaceri prospere, fiind patronul unui restaurant și a unui club. Era căsătorit și avea un copil. Pasiunea sa cea mare o reprezentau motocicletele, însă tot ele aveau să îi aducă și sfârșitul.
Paramedicii ajunși la fața accidentului nu au reușit să mai facă nimic pentru a-i salva viața. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările tragicului eveniment.
,,La data de 1 iunie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, între localitățile Pomi și Roșiori, din județul Satu Mare. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 40 de ani, din Satu Mare, în timp ce conducea o motocicletă, ar fi efectuat un viraj la stânga și ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un parapet metalic. În urma impactului a rezultat decesul bărbatului. Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată într-un comunicat al IPJ Satu Mare.
Vestea plecării acestuia dintre cei vii i-a mâhnit pe apropiații săi.
„Îngerii să te vegheze, Feri”, „Îmi iau rămas bun de la tine dragul meu frate Feri”, „Sincere condoleanțe întregii familii și odihnească-se în pace”, sunt doar câteva dintre mesajele prin care oamenii își exprimau condoleanțele.
Un alt motociclist a murit după ce a lovit un parapet metalic
Acum aproximativ 2 săptămâni, sâmbătă, 20 mai 2023, puțin după ora 14.00, a fost dat un apel prin care era anunțată producerea unui accident pe DN 76 la ieșirea din Vășcău spre Beiuș.
Un bărbat de 39 de ani a decedat după ce a intrat cu motocicleta într-un parapet metalic de pe marginea carosabilului.
„Din primele investigații efectuate, au constatat că, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, marcată și semnalizată regulamentar, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, un bărbat de 39 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea o motocicletă, a căzut pe partea carosabilă, iar apoi a lovit un parapet metalic de pe marginea carosabilului” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
Din nefericire, motociclistul a suferit leziuni incompatibile cu viața.
Polițiștii rutieri au efectuat cercetări la locul incidentului pentru a stabili împrejurările producerii accidentul rutier.
Omul de afaceri care a murit într-un accident de motocicletă a lăsat în urmă un copil orfan.