Sâmbătă, 6 mai 2023, un român s-a stins din viață chiar de ziua lui. Bărbatul se numea Nicolae Botnari și își sărbătorea aniversarea alături de soție și prieteni. Petrecerea de zi de naștere avea loc în aer liber. Românul împlinea 38 de ani și locuia în Padova. Trupul său neînsuflețit a fost găsit după 24 de ori în râul Bacchiglione.
În timpul petrecerii, Nicolae a observat că telefonul lui rămâne fără baterie. Acesta s-a ridicat de la masă și a spus că merge repede până acasă să-și pună telefonul la încărcat. Înainte de moarte, Nicolae a petrecut o frumoasă după-amiază în aer liber alături de prietenii săi. Acesta a ales să-și sărbătorească ultima zi de naștere din viață la un picnic, sub soare. Acesta nu știa că aceasta aniversare va avea un final atât de tragic, atât pentru el, cât și pentru familia sa.
Un român s-a stins din viață chiar de ziua lui. Bărbatul a fost găsit mort în râu
„Telefonul meu este aproape descărcat. Merg o clipă acasă, dar mă întorc imediat” . Acestea sunt cuvintele de rămas bun pe care le-a rostit Nicolae Botnari înainte să se îndrepte spre casă. Însă, din păcate, bărbatul nu a reușit să ajungă acasă. Acesta avea o locuință aflată în cartierul Guizza.
Mașina cu care se îndrepta bărbatul spre casă s-a prăbușit în râul Bacchiglione. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost găsit a doua zi de scafandri. Inițial, soția și prietenii bărbatului nu erau îngrijorați că nu Nicolae nu răspunde la telefon deoarece știau că acesta a rămas fără baterie. Însă, grija crește din moment ce se făcea dimineață și bărbatul încă nu a dat nici un semn.
Șocul a survenit atunci când un trecător a observat din greșeală mașina bărbatului în râul Bacchiglione. Imediat a fost sesizată poliția și echipajul de salvare. Scafandrii au recuperat corpul lui Nicolae. Însă, din nefericire, acesta era fără suflare. Medicii nu au mai putut să facă nimic pentru acesta, bărbatul era demult mort.
Cum a ajuns mașina bărbatului în râu? La ce concluzii au ajuns oamenii legii
Oamenii legii au stabilit că Nicolae Botnari a pierdut controlul mașinii. Din această cauza, autovehiculul bărbatului a ieșit de pe șosea și a ajuns în râu. În plus, polițiștii menționează că principala cauza a pierderii controlului mașinii nu a fost determinat.
Există posibilitatea că Nicolae ar fi avut o urgență medicală ce l-ar fi încurcat să se concentreze la traseu. De asemenea, oamenii legii admit și faptul că bărbatul ar fi adormit la volan. Bărbatul era căsătorit și avea doi copii mici. Acesta s-a mutat de mult timp în Padova unde și-a făcut prieteni și se simțea împlinit.
Românul care s-a stins din viață chiar de ziua lui muncea de ani buni la o fabrică de mobilă. Acesta avea un venit stabil și viitorul îi promitea reușite din ce în ce mai bine. Însă, Dumnezeu a deschis porțile pentru el chiar de ziua lui. Acum, soția și cei doi copii locuiesc în casa recent cumpărată în cartierul La Guizza.