A ieșit să-și facă nevoile pe marginea unui lac și a rămas fără o mână! „Nu este sfârșitul lumii!”

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a rămas fără o mână după ce a fost atacat de un crocodil. „Nu mi-am pierdut viața, mi-am pierdut un braț”, a comentat Jordan Rivera, despre întâmplarea prin care a trecut atunci când un aligator de peste 3 metri lungime i-a înșfăcat brațul drept. Jordan Rivera a fost atacat de reptila cu sânge rece în timp ce își făcea nevoile pe marginea unui iaz din Port Charlotte, Florida. Incidentul a avut loc la ora 1:40 noaptea, iar ulterior tânărul a fost transportat la spital, unde medicii au fost nevoiți să-i amputeze brațul drept începând de la cot.

A rămas fără o mână după ce a fost atacat de un crocodil

Jordan susține că nu își amintește atacul, doar momentul dinainte și de după, când s-a trezit la spital. În ciuda faptului că a rămas fără o mână, el are o perspectivă surprinzător de pozitivă asupra incidentului.

„Nu mi-am pierdut viața, mi-am pierdut un braț. Nu este sfârșitul lumii. Îmi pot mișca în continuare brațul și altele”, a spus Rivera, aflat încă pe patul de spital.

Nativul din Florida a povestit că a ieșit afară deoarece era coadă la baia din bar și că fie „s-a împiedicat, fie pământul de sub el s-a prăbușit” fix când „a ajuns în apă”.

„Acesta este literalmente ultimul lucru pe care mi-l amintesc”, a declarat Rivera.

Își amintește că a simțit „confuzie” când s-a trezit după accident.

„Pentru că tocmai ce mă trezisem și stăteam aici. Și m-am uitat și mi-am văzut brațul așa cum era și am spus: «Uau!», se simte ca și cum brațul meu e tot la locul său, doar că de fapt nu mai e acolo”, a spus el.

Trecătorii i-au acordat primul ajutor

După incident, Comisia pentru Conservarea Peștelui și a Faunei Sălbatice din Florida a angajat un vânător profesionist de aligatori, care a localizat animalul de peste 3 metri lungime pe aceeași proprietate în care Rivera a fost atacat. Ei au scos aligatorul din iaz și l-au eutanasiat.
Șeriful din Charlotte County a refuzat să comenteze incidentul, trimițând în schimb întrebările despre atac Comisiei pentru Conservarea Peștelui și a Faunei Sălbatice din Florida, care continuă să investigheze incidentul.

„Echipajul de prim ajutor a tratat un pacient de sex masculin care a suferit o amputare deasupra cotului a extremității sale superioare drepte. Trecătorii i-au aplicat un garou pacientului înainte de a ajunge la noi. Pacientul a fost transportat la spital”, a declarat despre incident un purtător de cuvânt al Charlotte County Fire & EMS.

Teresa, mama lui Jordan, a împărtășit că este ușurată pentru că fiul ei se află încă în viață, în ciuda experienței „traumatizante”.

„Acesta este cel mai bun lucru, faptul că încă îl mai am alături. Da, amputarea unui braț este foarte traumatizantă. Dar el este încă aici”, a adăugat mama tânărului.

Rivera a descris incidentul ca fiind „aproape ieșit dintr-un film” și a vorbit despre recunoștința sa față de cei care l-au ajutat să se pună pe picioare.

„Îi numesc îngeri pe cei care au fost acolo. Asta i-a salvat viața. Șansa ca cineva să fie acolo cu un garou… Pentru mine, este un miracol că el se află încă printre noi”, a spus Teresa, mama tânărului care a rămas fără o mână după ce a fost atacat de un crocodil.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite