Este oficial! S-a decis cine îl înlocuieşte pe Cătălin Măruță, pentru o scurtă perioadă de timp. Adela Popescu va fi noul prezentator al emisiunii La Măruţă.
Vă aducem aminte că soţul Andrei va lipsi de la Pro TV din cauza unor probleme medicale grave.
„Joi (n.r. 12 ianuarie 2023) sunt programat să fac o operație de ligamente încrucișate. Voi lipsi o perioadă de la emisiune. Îmi e frică de tot, îmi e frică de intervenție”, a spus Cătălin Măruță în emisiunea de marți, 10 ianuarie 2023, de la Pro TV.
Adela Popescu este noul prezentator al emisiunii La Măruţă
Cătălin Măruţă va fi supus unei intervenţii chirurgicale şi este nevoit să lipsească de la emisiunea La Măruţă pe care o moderează la Pro TV. Cât timp va lipsi, îi va ţine locul cunoscută Adela Popescu. Actriţa este extrem de entuziasmată de oportunitatea ivită şi i-a transmis un mesaj de încurajare colegului său.
„Știu ce înseamnă să ai zi de zi emisiune live, așa că nu aveam cum să nu-i sar în ajutor colegului Măruță, mai ales că noi am mai trecut prin momente dificile, în anii trecuți, când ne-am susținut la emisiuni. Sănătatea este pe primul lor, așa că îi transmit lui Cătălin toate gândurile mele bune, să aibă o recuperare ușoară și să nu-și facă griji pentru că voi ține ștafeta ridicată în emisiune. Mă bucur sincer că mă voi reîntâlni cu telespectatorii PRO TV și îi aștept, începând de joi, La Măruță”, a declarat Adela Popescu.
Reamintim că problemele de sănătate nu l-au ocolit pe Cătălin Măruţă, ultima dată fiind înlocuit de Jorge după ce prezentatorul a fost infectat cu noul coronavirus.
Aşadar, telespectatorii pot urmări în continuare de luni până vineri, de la ora 15.00, la Pro TV, emisiunea La Măruţă, însă prezentată de Adela Popescu începând de astăzi, 12 ianuarie 2023.
Cătălin Măruţă, supus unei intervenţii chirurgicale
Marţi, 10 ianuarie 2023, Cătălin Măruţă a anunţat live în timpul emisiunii sale că va lipsi o perioadă de timp din cauza unor probleme de sănătate. Moderatorul afirma că este nevoit să se opereze de ligamente încrucişate, după ce a suferit o accidentare în timp ce se afla în concediu la mare.
„Nu te mai simți ca la 20 de ani, normal. Numai că problema mea este de la niște ligamente încrucișate rupte. De obicei, le rup oamenii care fac sport de performanță. Numai că la mine s-a întâmplat pur și simplu.
S-a întâmplat în vacanța de vară, mă jucam cu fiul meu pe plajă. M-a prins piciorul pivotat, neîncordat, m-a lovit un val foarte puternic și mi-a rupt ligamentele încrucișate. Va trebui să mă operez, ceea ce va fi foarte distractiv”, a spus Cătălin Măruță.
Astfel, Adela Popescu va fi noul prezentator al emisiunii La Măruță pentru o scurtă perioadă de timp.