Concurenţă acerbă pentru înscrierile la grădiniță în 2023! Bătălia pentru locurile din grădinițe îi ține cu sufletul la gură pe părinți. Pentru a reuși să-și înscrie odraslele, părinții au aşteptat ore întregi la rând. Chiar daca au stat la coadă, nu toți au reușit să depună dosarul la tmp pentru a ocupa un loc.
Concurenţă acerbă pentru înscrierile la grădiniță în 2023! Grupa mijlocie a devenit obligatorie
Un exemplu este grădiniţa Dumbrava Minunată din Bucureşti, unde șirul de oameni adunat deja de la prima oră depășea perimetrul curţii. Începând cu această toamnă, grupa mijlocie a fost impusă că obligatorie, astfel că părinții care au copii de 4-5 ani trebuie să se grăbească chiar dinainte ca cei mici să fie înscriși în clasa zero.
La Grădiniţa 206, copiii care învățau deja aici au fost înscriși în grupa superioară, astfel că majoritatea locurilor s-au ocupat în acest fel.
„Prima zi de înscriere este cea mai plină zi, cu un flux continuu. În această locaţie mai avem disponibile 18 locuri la grupa mică, 2 locuri la grupa mijlocie şi niciun loc la grupa mare, din păcate!”, a spus Manuela Comărniceanu, director al Grădiniţei 206.
Din cauza numărului mai mare de candidați decât al celor disponibile, copiii sunt selectați în ordinea descrescătoare a vârstei de către comisia de înscriere. Fiecare unitate de învățământ preșcoalar își poate formula propriile criterii specice, cu condiția ca acestea să nu fie discriminatorii.
În situaţia în care numărul de cereri depaşeşte numărul de locuri din grădiniţă, comisia de înscriere selectează copiii în ordinea descrescătoare a vârstei. Unităţile de învăţământ îşi pot formula criterii specifice, care nu trebuie să fie discriminatorii.
Înscrierea la o grădiniță privată nu este o alternativă viabilă pentru mulți
Pe locurile disponibile de la stat concurența e mai acerbă decât la facultate. În municipiul București sunt doar 27.000 de locuri care pot fi ocupate.
Părinții sunt panicați ca cei mici să fie acceptați, și adesea optează pentru mai multe opțiuni. Mulți dintre ei au nevoie de un loc în care să-și poată lasă copiii în siguranță în timpul în care sunt plecați la muncă.
Şi la Iaşi părinţii sunt preocupați cu înscrierile și fac tot ce le stă în putință pentru a le găsi o grădiniţă cât mai bună.
„De regulă, am avut mai multe cereri decât locuri scoase. Maximum 22 de copii la grupă”, a declarat Eusebiu Munteanu, director al Grădiniţei 21 din Iaşi.
O altă variantă de luat în considerare pentru unii poate fi înscrierea la grădinițe private, care în București sunt deschise pe tot parcursul anului. Aici preșcolarii sunt implicați într-o multitudine de activități extrașcolare și excursii organizate săptămânal. Beneficiul cel mai mare îl reprezintă faptul că o grupă este constituită din cel mult 10 copii, deci educatoarea se poate dedica mai ușor pentru fiecare în parte.
Însă, această alternativă nu este pentru toate buzunarele. Pentru un copil, prețul lunar este între 2.000 și 3.000 de lei pe lună, un sacrificiu pe care nu și-l permite toată lumea. În schimb, pentru hrana copiilor la stat, o familie plătește în medie 500 de lei pe lună.
Concurenţa acerbă pentru înscrierile la grădiniță în 2023 a speriat mulți părinți. Data limită în care părinții își pot depune dosarele de înscriere la grădinițele și creșele de la stat este de 30 iunie, după această dată șansele de a prinde un loc sunt nule.