Doi medici chirurgi din Craiova și Târgu Jiu au fost reținuți de polițiști după moartea mai multor pacienți. Ambii au fost directori ai spitalelor județene din orașele în care activau. Iată ce greșeli au făcut aceștia.
Medicul din Craiova se face răspunzător pentru patru decese, deoarece se pare că ar fi prelevat greșit probe pentru biopsie. În ceea ce îl privește pe medicul din Târgu Jiu, acesta a operat o femeie, care a decedat în urma intervenției chirurgicale. Ce declară autoritățile.
Doi medici chirurgi din Craiova și Târgu Jiu, reținuți după moartea mai multor pacienți. Cum s-a ajuns în această situație
Medicul Alin Demetrian nu a răspuns acuzațiilor, însă polițiștii de la Investigații Criminale din Dolj susțin că acesta a comis patru infracțiuni de ucidere din culpă. După ce i-a supus unor intervenții chirurgicale de prelevare a unor fragmente de țesut, în vederea stabilirii diagnosticului, patru dintre pacienții lui ar fi murit. Este vorba despre doi bărbați în vârstă din Dolj și două femei de peste 60 de ani din Gorj.
Potrivit unor surse din anchetă, se pare că intervențiile ar fi fost efectuate „fără respectarea măsurilor impuse de exercitarea profesiei de medic, specializarea chirurgie toracică.” Greșelile făcute de medic au fost detaliate de către procurori în septembrie 2019, în cazul unui pacient de 77 de ani.
„Domnul Alin Demetrian Dragoș a efectuat în mod necorespunzător o mediastinoscopie cervicală anterioară asupra pacientului, în urma căreia i-a secționat accidental trunchiul branhio-cefalic drept, provocându-i o hemoragie externă masivă care a condus, în dimineața zilei următoare, la moartea violentă a pacientului.”, a declarat Mihai Trică, procuror la Parchetul de pe Lângă Judecătoria Craiova.
De asemenea, se cunoaște și faptul că medicul Alin Demetrian ar fi prelevat țesut din zone puternic vascularizate și ar fi tăiat prea mult țesut din tumora pe care o voia analizată la microscop. Una dintre victimele medicului este Ioana Cernacovschi, care s-a stins din viață în luna septembrie a anului 2020.
Medicul Alin Demetrian nu mai are dreptul să își exercite meseria nici în spitalele de stat și nici în cele private. Momentan este pus sub control judiciar.
Gheorghe Neață, cel de-al doilea medic reținut pentru ucidere din culpă
Gheorghe Neață, medic chirug din Gorj în vârstă de 66 de ani, a fost reținut de oamenii legii pentru ucidere din culpă. El a fost director al spitalului județean din Târgu Jiu.
Procurorii susțin că acesta este răspunzător pentru decesul unei femei de 40 de ani, pe care a operat-o în urmă cu doi ani. La scurt timp după intervenție, medicul a fost reținut pentru luare de mită, după care a stat sub control judiciar.
„Dânsul s-a întors la serviciu în data de 23 martie, în urma unei sentințe definitive dată de Curtea de Apel Craiova. În cazul în care se va decide o altă măsură de către instanța de judecată, juristul nostru va proceda conform procedurilor legale și dacă va fi cazul îi va suspenda din nou contractul de muncă.”, a declarat Mihaela Floriu, Spitalul Judetețean de Urgență Târgu Jiu.
Doctorul nu a stat departe de problemele cu legea, el fiind anchetat de procurori încă din 2005. În acel an, a fost condamnat la închisoare cu suspendare și a fost forțat să achite 80 de mii de lei daune unui pacient după ce l-a anesteziat în locul specialistului. Din păcate, pacientul a rămas paralizat.
În anul 2020, medicul Gheorghe Neață a fost acuzat de o femeie că a operat-o fără să fie nevoie. I-a spus că are o tumoare, lucru infirmat de investigațiile realizate anterior.