vineri, 26 aprilie, 2024

El este autorul crimei din Bran. L-a ucis pe vărul său şi pe soţia acestuia pentru o bucată de pământ

Autorul crimei din Bran a fost descoperit! Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a omorât două persoane, varul şi soţia acestuia. Motivul pentru care a descurs la acest gest extrem a fost o simplă bucata de pământ.

După ce a comis dublul asasinat, criminalul a ameninţat că se sinucide.

Autorul crimei din Bran a fost prins

Autorul crimei din Bran este vărul bărbatului omorât. Bărbatul nu a recunoscut din prima faptă, dar în urma unor cercetări s-a descoperit adevărul. Acesta a fost reținut de polițiști.

„În urma unor cercetări complexe începute de dimineață, imediat după sesizare și terminate în jurul orei 21.30, respectiv acte medicale, constatări medico-legale preliminare, declarațiile inculpatului de recunoaștere parțială a faptelor și declarațiile a 4 martori (membrii de familie cu inculpatul și cu victimele), din cercetările efectuate la fața locului, percheziția domiciliară la locuința inculpatului și alte investigații ale organelor de cercetare penală, procurorul de caz a reținut care este autorul crimei din Bran”, au declarat autorităţile.

Vă aducem aminte că zilele trecut România a fost zguduită de un dublu asasinat. Doi soţi au fost descoperiţi în propria casă fără suflare. Uşa locuinţei era distrusă cu un topor, semn că autorul a intrat prin efracţie.

„În noaptea de 15/16.01.2023, pe fondul unui conflict mai vechi cu vărul şi vecinul său P.N.A., inculpatul P.I.D. s-a înarmat cu un cuţit şi un topor şi a pătruns prin efracţie (spargerea geamului uneia dintre uşile de acces) în imobilul de domiciliul al soţilor P.A.I. şi P.N.A., situat în localitatea Şimon”, au mai adăugat procurorii.

Victimele au fost lovite cu mai multe obiecte ascuţite. Din păcate, în urma loviturilor aplicate cele două persoane au decedat. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi violare de domiciliu.

Vă reamintim faptul că un alt dublu asasinat s-a produs în municipiul Iași.

Victimele, căsătorite de anul trecut

Cele două persoane implicate în tragedia din Bran, produsă în noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2023 şi-au găsit sfârşitul împreună. Presa locală afirma că cei doi s-au căsătorit anul trecut.

Cadavrele au fost descoperite de sora bărbatului ucis care a alertat de urgenţă oamenii legii.

Nicu Pepene, avea vârsta de 38 de ani, şi lucra ca paramedic pe SMURD în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, punctul de lucru din Moieciu. Soţia sa era asistenta medicală în cadrul Spitalului de Copii din Braşov.

Conform anchetei, cei doi au avut o discuţie în contradictoriu cu o rudă în ceea ce priveşte un teren. Atacatorul a revenit la domiciliul victimelor şi a intrat în casă, în miez de noapte, înarmat cu un cuţit şi un topor.

„Cercetările au fost realizate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov iar din cadrul IPJ BRAȘOV au participat la cercetări inspectorul şef adjunct pe linie de investigaţii criminale, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic, Serviciul Rutier, Poliția Stațiunii Bran, Poliția Municipiului Brașov și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale. De asemenea, I.G.P.R. a oferit suport prin Direcția de Investigații Criminale și Institutul Național de Criminalistică”, se arată în comunicatul de la Parchet remis presei.

Din păcate, o nouă tragedie a avut loc în România. Oamenii legii au descoperit cine este autorul crimei din Bran. Dacă acesta va fi găsit vinovat, bărbatul va sta mulți ani după gratii.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite