marți, 14 ianuarie, 2025

A vrut să facă o faptă bună, dar s-a ales cu amendă de la Poliția Locală! Ce a făcut bătrâna

Viața într-un bloc poate fi plină de provocări, nu doar din cauza vecinilor gălăgioși, ci și din pricina unui labirint legislativ care le dau bătăi de cap locatarilor. De exemplu, în Galați, administrația locală a impus o interdicție privind plantarea florilor sau crearea gazonului fără obținerea unei autorizații din partea Primăriei. Același regulament este aplicabil nu doar în Galați, ci și în alte orașe din România. O bătrână din Brașov a experimentat acest lucru pe propria piele, atunci când a vrut să facă o faptă bună, dar s-a ales cu amendă de la Poliția Locală.

A vrut să facă o faptă bună, dar s-a ales cu amendă de la Poliția Locală!

Poliția Locală Brașov a fost acuzată de exces de zel după ce a aplicat o amendă de 100 de lei unei femei în vârstă de 76 de ani, care a plantat câteva flori în spațiul verde al blocului în care locuia. Situația a fost adusă în atenția deliberativului local în 25 aprilie de către consilierul local Constantin Vieriu (PNL).

„Un cetățean mi-a reclamat faptul că a fost amendat de Poliția Locală pentru faptul că a plantat flori sub geamul lui. A fost amendat pentru faptul că a amenajat o zonă verde prin plantare de flori, fără a avea acordul Primăriei. Este anormal ce se întâmplă”, a declarat Vieriu.

Pentru a susține afirmațiile, acesta a prezentat și procesul verbal de sancționare a brașovencei. Aceasta a fost amendată cu 100 de lei pentru plantarea de flori fără respectarea prevederilor legale. Primarul Brașovului, Allen Coliban, a precizat că sancțiunea a fost aplicată conform unei hotărâri a Consiliului Local Brașov.

„Este un regulament aprobat de fosta administrație locală. Voi cere un raport detaliat Poliției Locale Brașov referitor la această situație”, a declarat primarul Brașovului.

Cum pot fi îngrijite spațiile verzi, fără riscul unei amenzi

Regulamentul pentru gestionarea urbană nu este un concept nou, dar în ultima vreme, unele adăugiri par să fi cel puțin neobișnuite. Prin urmare, locuitorii pot găsi clarificări cu privire la ceea ce este permis și interzis în spațiul public prin consultarea cadrului legal.
În Galați, cei care încalcă legea se expun unei amenzi de 2.500 de lei, o măsură deja adoptată de Consiliul Local. Este important ca oamenii să fie conștienți că, printre altele, nu au voie să organizeze grătare în apropierea blocurilor, să crească animale în afară de cele de companie și să facă grădinărit fără a respecta regulile impuse.

Prin urmare, locuitorii din Galați trebuie să fie conștienți că, potrivit noilor reguli, „plantarea pe domeniul public și în aliniamentele stradale, de arbori și arbuști fructiferi de orice fel, este strict interzisă”. În plus, este interzisă și recoltarea plantelor medicinale, a ierbii de gazon sau a fructelor de pe domeniul public.

Este important de reținut că legea oferă și anumite excepții, prin care locuitorii pot îngriji spațiile verzi fără a fi expuși riscului de amenzi. Această situație se aplică atunci când există un acord între proprietari, stabilit printr-o hotărâre a Adunării Generale a Asociației de Proprietari, care autorizează amenajarea spațiului verde din apropierea blocului într-un anumit mod.

Femeia din Brașov care a vrut să facă o faptă bună, dar s-a ales cu amendă este un caz fericit, căci amenzile pentru încălcarea regulamentului pot să atingă suma de 10.000 de lei, în situația extremă în care proprietarul modifică destinația locuinței sau a spațiului fără obținerea autorizațiilor și aprobărilor legale.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.