sâmbătă, 2 noiembrie, 2024

Eroul ucrainean care și-a dat viața pentru libertate. A mers pe jos 600 km prin Rusia și a distrus 3 bombardiere nucleare

Oleg Babii este un erou ucrainean care și-a dat viața pentru libertate, iar faptele sale au rămas înscrise în paginile istoriei. Acest colonel ucrainean a străbătut peste 600 de kilometri pe jos prin Rusia, în căutarea libertății pentru poporul său. Într-o misiune plină de curaj și sacrificiu, a distrus 3 bombardiere nucleare ale inamicului, fapt pentru care a plătit cu propria viață, la nici 33 de ani împliniți.

Eroul ucrainean care și-a dat viața pentru libertate

Cu profundă solemnitate, orașul Lvov a ținut o ceremonie în onoarea acestui erou curajos, în care fiul acestuia, cu inima strânsă de durere, dar și mândrie, a dezvelit o placă comemorativă în semn de omagiu. Circumstanțele tragice ale misiunii în care Oleg Babii și-a pierdut viața au fost aduse la cunoștința publicului prin intermediul site-ului Direcției de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina (GUR), ca un memento al sacrificiului său pentru libertate și onoare.

La Lvov, în fața școlii unde colonelul Oleg Babii a învățat, a fost dezvelită o placă comemorativă ca parte a unui ceremonial. La eveniment au participat profesori ai școlii, membri ai familiei, prieteni, colegi de arme, precum și reprezentanți ai administrației locale și ai clerului. Oleg Babii și-a pierdut viața în timp ce fiul său își proba uniforma și se pregătea pentru prima zi de școală.

„Tatăl tău este un erou, iar tu ești fiul unui erou”, i-a spus președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, lui Artem, în vârstă de 7 ani, atunci când i-a decernat colonelului Babii Steaua de Aur. În timpul ultimei misiuni, unitatea condusă de colonelul Babii a reușit să distrugă 3 bombardiere rusești de tip Tu-22M3, pe aeroportul din Solți.

Misiunea primită a fost îndeplinită cu prețul vieții

Cercetașii ucraineni au parcurs peste 600 de kilometri de teritoriu inamic pe jos pentru a putea să distrugă bombardierele rusești. Aceștia au primit o misiune de o importanță extremă: să prevină numeroasele atacuri aeriene asupra orașelor din Ucraina. Misiunea a fost îndeplinită cu succes, însă pentru Oleg Babii, comandantul care și-a acoperit subalternii în retragere cu propria sa viață, aceasta a fost ultima la care a participat.

„August 2023. Ca parte a unui grup de recunoaștere, Oleg Babii a parcurs mai bine de 600 km pe jos prin teritoriul inamicului pentru a desfășura o misiune specială de luptă”, se arată în mesajul GUR.

Cercetașii și-au încheiat misiunea din Rusia, dar retragerea i-a costat scump.

„Întors pe teritoriul controlat de Ucraina, grupul de recunoaștere al colonelului Oleg Babii a fost prins în ambuscadă și s-a angajat într-o luptă inegală cu invadatorii ruși. În această luptă, pe 30 august 2023, în timp ce acoperea plecarea camarazilor săi de arme, cercetașul ucrainean Oleg Babii a fost lovit mortal”, mai spune comunicatul oficial.

Oleg Babii a fost onorat postum cu titlul de Erou al Ucrainei, fiind decorat cu Ordinul Steaua de Aur. La momentul în care a căzut în luptă, avea 32 de ani, lăsând în urmă 2 copii orfani de tată: Artem și o fiică care avea doar un an în momentul tragic al dispariției tatălui său.

„Am aflat despre moartea lui Oleg pe 31 august (2023), iar pe 1 septembrie urma să-l duc pe fiul nostru cel mare în clasa întâi. Am înțeles că aceasta era o zi extrem de importantă în viața fiului nostru, așa că nu puteam să o las să fie umbrită de o astfel de veste. În același timp, mă bântuia gândul că nici el și nici fiica noastră mai mică, care avea doar un an la acea vreme, nu-și vor mai cunoaște vreodată tatăl”, a declarat Iulia Babii, soția eroului ucrainean care și-a dat viața pentru libertate.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.