Facturi la gaz, mai mari din aprilie! Dumitru Chisăliță a dat vestea proastă pentru români!

Românii vor plăti facturi la gaz mai mari din aprilie 2023. Majorarea este cauzată creșterea tarifelor la transportul și distribuția energiei electrice și a gazelor. În cazul curentului electric, majorarea va fi compensată de stat, însă la gazele naturale vom plăti mai mult.

Facturi la gaz mai mari din aprilie!

Începând cu data de 1 aprilie 2023, vor crește tarifele de transport și distribuție la gaze și energia electrică. Măsura este prevăzută de Legea 357 din 13 decembrie 2022, privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) are la rândul ei obligația de a respecta această lege și să controleze modul în care tarifele solicitate de operatori sunt realizate în conformitate cu metodologiile de stabilire a tarifelor și să le aprobe dacă aceste tarife respectă metodologia. Guvernanții au dat garanții că nu vor crește facturile românilor, dar iată că acest lucru nu se respectă.

În ceea ce privește facturile la curentul electric, statul va compensa creșterea. În schimb, la gaze, facturile vor fi mai mari, după cum declară Dumitru Chisăliţă, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI).

Facturile vor crește cu 4-5%

Potrivit analizelor făcute de reprezentanții AEI; facturile consumatorilor casnici vor înregistra o creștere de 4-5%. În ceea ce privește firmele, fabricile mici, care au un consum sub 50.000 de MWh pe an, facturile vor crește cu 1 – 2%/ În cazul întreprinderilor mari, ce au un consum peste 50.000 de MWh pe an, majorarea facturilor va fi cu un procent de aproximativ 10 %.

Referitor la energia electrică, reprezentanții AEI au menționat că majorarea tarifelor nu va avea impact asupra consumatorului casnic sau non casnic deoarece creșterea tarifelor va fi compensată de către stat.

„Potrivit legii, autoritatea de reglementare a trebuit să procedeze la modificarea tarifelor de transport și distribuție, cuprinzând costurile amânate din anii 2021 și 2022, costuri în special legate de achiziția diverselor mărfuri, inflație, creșteri de taxe și tarife. Pentru energie electrică nu ar trebui să existe nicio modificare în valoarea prețului. La gaze naturale, având în vedere că majoritatea consumatorilor casnici au un preț facturat sub prețul plafonat, asta înseamnă că în luna următoare li se vor adiționa aceste noi tarife la prețul care există în momentul de față. Ceea ce îi aduce în situația de a plăti mai mult decât în februarie sau martie, dar sub prețul plafonat, deci sub 0.31 lei/KWh cu TVA inclus”, a menționat Dumitru Chisăliță.

Tot de la 1 aprilie 2023, facturile pentru gazele naturale şi energie electrică vor respecta normele europene în vigoare, astfel că vor conține mai multe informații. Este vorba despre informații despre costuri, transport sau furnizare. Astfel, în loc de 2-3 pagini, facturile românilor vor putea ajunge și la 7-8 pagini.

Altfel, românii vor plăti facturi la gaz mai mari din aprilie 2023, cauzate de majorarea tarifelor la transportul și distribuția energiei electrice și gazelor.

Pe aceeași temă

Cele mai citite