Sunt mai multe mașini de vânzare scoase de cei de la ANAF, iar prețurile practicate sunt pentru toate buzunarele. Vorbim că unele dintre modele au un preț de pornire de doar câteva sute de lei. Licitațiile au loc în mai multe orașe ale țării.
Asta în contextul în care criza financiară i-a făcut pe români să fie mai atenți la cheltuieli și să facă mai multe economii. Totuși, oportunitatea unei achiziții la un preț redus îi face pe români să ia cu asalt unele licitații făcute de ANAF.
Mașini de vânzare la ANAF. Prețuri de câteva sute de lei
Iubitorii de mașini care nu au resurse mari pentru a-și achiziționa un autoturism o pot face de la ANAF care scoate la vânzare mai multe modele. Începând cu luna februarie 2023, autoritățile române vor să vândă mai multe modele de autoturisme care au fost confiscate de la diverse persoane.
Legea existentă la acest moment are unele prevederi care te-ar putea avantaja. Așadar, dacă ai ”ochit” un autoturism scos la licitație dar nu ai bani pentru a-l cumpăra ai o altă soluție la îndemnână. Concret, dacă ai noroc și mașina dorită nu a fost cumpărată la prima licitație, atunci cei de la ANAF o vor scoate la a doua licitație la un preț mai mic cu 25% decât prețul inițial. Dacă nici la a doua licitație, autoturismul nu este vândut, atunci prețul va scădea cu încă 25%. În total poți obține o reducere de maxim 50% din prețul inițial pentru că aceeași lege prevede că, indiferent care este numărul licitației, prețul nu poate fi scăzut cu mai mult de 50% din valoarea inițială.
Ce mașini poți cumpăra la câteva sute de lei de la ANAF
Prima licitație organizată în 2023 de la ANAF va începe din februarie. Vor fi mai multe mașini pe care le poți cumpăra la prețuri care pornesc de la câteva sute de lei și pot ajunge la câteva zeci de mii. Așadar, mașinile confiscate provin de la persoane care nu și-au plătit datoriile către stat, sau au avut și alte fapte ce au dus la confiscarea bunurilor.
În date concrete, cei de la ANAF au oferit o listă cu autoturisme scoase la vânzare. De exemplu, un model de Dacia Logan din 2006 are un preț de pornire de 4.581 de lei, un Renault Master din 2000 un preț de pornire de 7956 ron. Tot cei de la ANAF Tulcea scot la vânzare și două modele de Wolkswagen Transporter având un preț de pornire de 1688 (modelul din 1997) și 12.295 de lei pentru modelul din 2006.
În Cluj sunt trei modele de autoturisme care nu depășesc suma de 1.000 de lei. Vorbim despre un Fiat Hibrid din 2000 care costă 1.000 de lei, un Opel din 2001 la 600 de lei și un Wolkswagen Caddy din 1996 care costă doar 700 de lei.
În fine, în Galați, ANAF scoate la vânzare mai multe modele de autoturisme la prețuri net mai mari decât cele amintite anterior. Este vorba despre un Audi A7 din 2012 ce are un preț de pornire de 55.158 de lei sau un Audi A6 la un preț de pornire de 5.888 de lei. Așadar, ANAF scoate la vânzare mai multe mașini la prețuri pentru toate buzunarele. Dacă nu ești o persoană pretențioasă, și ai un pic de noroc, sigur poți găsi un autoturism care să-ți satisfacă dorințele.