O echipă de ornitologi a descoperit o pasăre nemaivăzută în România, pe grindul Chituc, în județul Constanța. Este vorba despre o pitulice măslinie. Specialiștii spun că este perioada în care avem cele mai mari șanse să observăm specii rare la noi în țară. În mod normal, pitulicea măslinie cuibărește în Siberia și iernează, de obicei, în sud-estul Asiei.
O pasăre nemaivăzută în România a fost descoperită în Constanța
Pitulicea măslinie, venită tocmai din Siberia, este una dintre cele mai importante capturi ale anului în rândul ornitologilor care observau fauna din Delta Dunării. Pasărea ciudată a fost analizată îndeaproape şi i s-a ataşat un inel de identificare. Este pentru prima dată când un exemplar din această specie ajunge în ţara noastră.
„Migrația păsărilor care cuibăresc în România este deja pe terminate pentru acest an, însă această perioadă este cea mai bună pentru a observa specii rare sau sporadice care ajung accidental în nord-estul Europei”, a explicat ornitologul Atilla Marton.
Doctorul în științe Adrian Bîlbă precizează că pitulicea măslinie este o pasăre care are ciocul foarte subţire, specializată în consumul insectelor.
„În zonele umede, în zonele în care nu există atâta poluare, în care există şi ţânţari, pitulicile sunt prezente“, a precizat Adrian Bîlbă.
Nu este prima pasăre exotică ajunsă în România
Sturzul cu creastă galbenă a migrat accidental în România la jumătatea lunii trecute. Este o pasăre americană extrem de rară, observată pe coasta Mării Negre. E prima oară când îşi face apariţia în România
„Sunt unele specii care sunt mai rare practic, dar care devin tot mai comune, observate în toată Europa. În foarte multe cazuri fie arealul lor de cuibărire se măreşte, fie ruta de migraţie se schimbă. Vremea neobişnuit de caldă derutează păsările migratoare. Pitulicea măslinie din Siberia trebuia să ajungă în sud-estul Asiei, însă a poposit la noi. Iar cazul sturzului cu creastă galbenă este şi mai ciudat. Traseul normal porneşte din Canada şi Statele Unite spre Mexic şi America Centrală, însă pasărea a ajuns până în Europa“, mai spune Attila Marton.
Adrian Bîlbă este de părere că păsările precum pitulicea măslinie se pot adapta la condițiile de la noi.
„Se adaptează, niciun fel de problemă atâta timp cât există insecte. Sunt şi prădători, dar este o pasăre rapidă, o pasăre care se descurcă. Multe dintre ele se pot descurca la noi chiar şi în condiţiile mai reci, de iarnă. Efectul schimbărilor climatice e mult mai puternic la speciile comune. Păsările sunt derutate şi nu mai ştiu când trebuie să migreze. În Delta Dunării, fenomenul se vede cel mai bine“, a mențioant Adrian Bîlbă.
Ornitologul Szilárd Daróczi, opinează că unele specii care în perioada asta în mod obişnuit ar trebui să fie foarte comune în pasaj.
„Acum, practic lipsesc sau sunt reprezentaţi în număr foarte mic. Probabil aceste specii o să ajungă la noi cu un decalaj de 2-3 săptămâni. Anul acesta, ornitologii au identificat şi inelat un număr record de păsări migratoare. Au fost observate peste 21 de mii de exemplare“, menționează Szilárd Daróczi.