Peste 400 de persoane au fost arestate, după ce duminică, 8 ianuarie 2023, au fost protagoniştii unor proteste în Brasilia. Extremiştii pro-Bolsonaro au invadat mai multe instituţii ale puterii din capitala Brasilia.
Pagubele produse au fost enorme, potrivit imaginilor care circulă pe reţelele de socializare, potrivit AFP și Reuters.
Proteste în Brasilia! Extremiştii pro-Bolsonaro au intrat cu forţa în Congres, Curtea Supremă şi Palatul prezidenţial
Câteva sute de persoane ce-l susţin pe fostul preşedinte de extremă dreaptă Jair Bolsonaro au fost protagoniştii unor violenţe fără precedent în Brasilia, capitala Braziliei. Extremiştii au intrat cu forţa în Congres, Curtea Supremă şi Palatul prezidenţial.
În urma incidentului nefericit, fostul lider al statului a avut o reacţie pe platforma de socializare Twitter. Acesta a menţionat că este de acorda cu manifestările paşnice deoarece fac parte din democraţie, însă cele din Brasilia întrec limitele.
“Manifestaţiile paşnice, legale, fac parte din democraţie. Însă devastarea şi invadarea clădirilor publice, cum s-a întâmplat astăzi, la fel ca acelea făcute de stânga în 2013 şi 2017, sunt dincolo de regulă”, a transmis Jair Bolsonaro, fost preşedinte de extremă dreaptă al Braziliei.
Important de precizat este faptul că guvernatorul Districtului Federal din Brazilia, Ibaneis Rocha, a fost suspendat din funcție de Curtea Supremă după ce clădirile guvernamentale au fost luate cu asalt de extremiştii pro-Bolsonaro, potrivit CNN. Hotărârea a fost luată de un judecător al Curţii Supreme braziliene, care a decis ca măsurile de securitate să fie reduse, şi astfel a fost posibilă invadarea clădirilor oficiale din Brasilia.
Judecătorul Alexandre de Moraes a mai hotărât ca taberele ridicate de susţinătorii lui Bolsonaro în apropierea bazelor militare să fie evacuate în maximum 24 de ore, iar drumurile şi clădirile trebuie să fie eliberate.
Mai mult decât atât, s-a cerut reţelelor Facebook, Twitter şi TikTok să blocheze conturile persoanelor care răspândesc propaganda antidemocratică.
Vă aducem aminte că un alt proteste de amploare a avut loc în Tel Aviv împotriva noului guvern condus de Benjamin Netanyahu.
Peste 400 de persoane au fost arestate în urma asaltului din Brasilia
Luni, 9 ianuarie 2023, oamenii legii au arestat cel puţin 400 de persoane, după ce au luat cu asalt mai multe clădiri guvernamentale din Brazilia, susţine guvernatorul Ibaneis Rocha.
“Continuăm să-i identificăm pe toţi cei care au participat la aceste acte teroriste în această după-amiază. Vom lucra în continuare pentru restabilirea ordinii”, a scris Ibaneis Rocha pe Twitter.
Mai multe imagini au fost transmise de presa locală şi postul CNN Brazilia unde se puteau vedea bolsonariştii îmbrăcaţi în galben şi verde coborând în şir indian, cu mâinile la spate, de pe rampa Palatului Prezidenţial Planalto, flancaţi de poliţie.
De asemenea, s-a mai putut observa cum un autobuz plin de manifestanţi arestaţi pleca în direcţia unei secţii de poliţie. Poliţia ataşată Senatului a anunţat că au arestat la scurt timp după asalt faptul că zeci de persoane au fost observate în cele mai importante clădiri politice, unde au distrus şi jefuit.
La căderea nopţii în capitala Braziliei, forţele de ordine păreau să recapete treptat controlul asupra situaţiei, tunurile cu apă ţinând la distanţă manifestanţii, chiar dacă zeci de protestatari rămăseseră pe loc, iar situaţia era confuză.
Important de menţionat este că mai mulţi responsabili ai Uniunii Europene au condamnat duminică, 8 ianuarie 2023, protestele din Brasilia unde sute de partizani ai fostului preşedinte brazilian de extremă dreaptă Jair Bolsonaro a instituţiilor politice la Brasilia, și-au exprimat „sprijinul deplin” pentru preşedintele Luiz Inacio Lulă da Silva, notează AFP.