marți, 8 octombrie, 2024

Rezerviștii sunt chemați la datorie! Au primit ordin să se prezinte la unitățile militare!

Rezerviștii sunt chemați la datorie, după ce au primit ordin să se prezinte la unitățile militare. Este vorba despre rezerviștii din Galați, care în aceste zile sunt chemați pentru a fi luați în evidență la unitățile militare. Mulți dintre aceștia au fost luați prin surprindere.

Rezerviștii sunt chemați la datorie!

Persoane de toate vârstele, care au îndeplinit stagiul militar obligatoriu înainte de 1989 sau după Revoluție, au fost chemați pentru a fi luați în evidență la unitățile militare. Unii dintre rezerviști au fost luați prin surprindere de ordinul de chemare, în timp ce alții anticipaseră această măsură. Printre aceștia,

„Trebuie să mă prezint în data de 11 aprilie, la unitatea militară 01551, Batalionul Tancuri. Este un exercițiu de antrenament. Prima dată am crezut că a fost o glumă, din partea unor prieteni. Am primit zeci de telefoane de la colegi, care au primit și ei, la rândul lor, ordinul de chemare. Dar ei erau, spre deosebire de mine, erau ceva mai speriați. Măi, ce se întâmplă?”, a declarat Dan Vasilache, instructor de fitness.

Anual, Ministerul Apărării Naționale efectuează o verificare a numărului de rezerviști din România. Scopul este de a evalua resursele pe care le are la dispoziție în eventualitatea unui conflict militar.

În decursul unei săptămâni, rezerviștii din Galați și Brăila sunt convocați la unitățile militare și la inspectoratele de poliție pentru a fi înregistrați. Unii dintre ei vor participa și la sesiuni de instruire în poligonul de la Smârdan.

„Astfel de exerciții sunt uzuale. Ele sunt aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și sunt planificate în anul premergător desfășurării. Este un exercițiu care vizează verificarea modului de realizare a completării cu resurse umane și materiale”, a declarat Nicoleta Coman, locotenent comandor, reprezentant CMJ Brăila.

Alte patru județe urmează să fie anunțate de către reprezentanții Ministerului Apărării pentru a găzdui antrenamente similare în cursul acestui an.

Ce riscă rezerviștii care nu se prezintă

Rezerviștii din județele Brăila și Galați care au fost convocați și nu se prezintă riscă amenzi usturătoare. De aceea, există nemulțumiri față de situație, felul în care s-a comunicat despre mobilizare și valoarea amenzilor.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a inițiat un amplu exercițiu de mobilizare destinat rezerviștilor din județele Brăila și Galați, subliniind riscurile asociate neprezentării. Conform ordinului de chemare emis de MApN, rezerviștii care nu participă la exercițiile și antrenamentele programate în unitățile militare riscă amenzi substanțiale.

Exercițiul face parte dintr-o serie de activități de tip MOBEX. Acesta are ca obiectiv evaluarea pregătirii populației, economiei și teritoriului în scopul apărării. Deși participarea este obligatorie conform legii, unii rezerviști și-au exprimat nemulțumirea în legătură cu modul în care au fost informați despre exercițiu și amenzile impuse pentru absență.

Acum, rezerviștii sunt chemați la datorie, după ce au primit ordin să se prezinte la unitățile militare.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

1 COMENTARIU

  1. Să se ducă Olguța Vasilescu la încorporare, cea care a plafonat pensiile militare. Pentru banii care ni-i dă statul nu se merită riscul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.