duminică, 6 octombrie, 2024

Roland Garros 2024: Cine o poate opri pe Iga Swiatek?

Solicitarea Simonei Halep de a primi wild card la Roland Garros 2024 a fost respinsă. Sportiva noastră se baza pe faptul că este o fostă câștigătoare de la Openul Franței, însă organizatorii au preferat să dea invitațiile unor jucătoare din Franța.

În plus, două invitații au fost acordate jucătoarelor din SUA și Australia, conform unui pact făcut de Federația de Tenis din Franța în 2007. Jucătoarele care au primit invitații sunt următoarele: Alize Cornet, Fiona Ferro, Elsa Jacquemot, Kristina Mladenovic, Chloe Paquet, Jessika Ponchet, Ajla Tomljanovic și Sachia Vickery.

În ultimii 16 ani, organizatorii au făcut puține excepții de la această regulă. S-a întâmplat în 2020, când restricțiile de călătorie au făcut ca unele jucătoare să nu poată participa, iar Eugenie Bouchard și Tsvetana Pironkova au primit invitații de a participa la Roland Garros.

De fapt, Simona Halep nu își făcuse mari speranțe că va putea juca la Roland Garros 2024, motiv pentru care a acceptat un wild card în turneul de la Rabat. Planul sportivei noastre este să participe la turnee mici în perioada următoare, în speranța că va acumula suficiente puncte încât să poată urca în clasamentul mondial. Apoi, ea nu va mai sta la mâna organizatorilor turneelor.

Inclusiv în privința wild card-urilor este o competiție acerbă. Pe lângă Simona, alte jucătoare cunoscute care au solicitat invitații la Roland Garros 2024 au fost Caroline Wozniacki și Emma Răducanu. Și ele au fost însă refuzate, deoarece protocolul de la Roland Garros este strict.

Cum arată lista favoritelor la Roland Garros 2024?

Roland Garros este, din punct de vedere statistic, turneul de tenis pe care se efectuează cele mai multe pariuri în Europa. Zgura este una dintre suprafețele pe care se produc mai rar surprize, în comparație cu iarba, spre exemplu. În aceste condiții, în ultimii ani am putut vedea cum principalii favoriți au confirmat așteptările. În ceea ce privește lupta pentru câștigarea trofeului pe secțiunea feminină, cotele stabilite de bookmakeri sunt următoarele:

  • Iga Swiatek – 1.92
  • Aryna Sabalenka – 6.50
  • Coco Gauff – 10.00
  • Elena Rybakina – 10.00
  • Mirra Andreeva – 19.00

Iga Swiatek caută al patrulea trofeu la Roland Garros

Deși a început anul cu o dezamăgire, fiind învinsă în turul 3 de la Australian Open, Iga Swiatek a revenit la nivelul cu care ne-a obișnuit, iar rezultatele din ultima perioadă vin să confirme că este marea favorită de la Roland Garros 2024. La acest turneu se simte extraordinar, iar până acum a ridicat trofeul de trei ori, la edițiile din 2020, 2022 și 2023. A disputat 30 de meciuri pe tabloul principal și a pierdut doar de două ori. Specialiști ca John McEnroe și Chris Evert mizează pe ea pentru câștigarea trofeului.

Aryna Sabalenka este considerată o jucătoare mai bună pe hard, dovadă fiind victoriile obținute la Australian Open 2023 și 2024 și finala jucată anul trecut la US Open. Totuși, în ultima vreme a demonstrat că este o jucătoare bună și pe zgură. Cea mai bună dovadă este finala pe care a disputat-o recent în turneul de la Madrid contra lui Swiatek.

Coco Gauff este văzută de mulți specialiști urmașa Serenei Williams, iar în ultima perioadă a început să confirme tot mai mult așteptările. Cel mai bun rezultat al său la Roland Garros este finala pe care a pierdut-o în 2022. Totuși, după titlul de la US Open 2023, Gauff a început să simtă gustul marilor trofee. Iar la Australian Open 2024 a ajuns până în semifinale. Așadar, are toate motivele să creadă în ea.

Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment. Sursa foto canva.com.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.