Sezonul bagajelor pierdute este în toi, companiile aeriene nu fac față aglomerării din aeroporturi. Sute de curse aeriene sunt anulate din cauza numărului de turiști care doresc să plece în concedii. Mulți dintre aceștia nu scapă de emoții nici când se văd urcați în avion. Turiștii mărturisesc că li s-a întâmplat să le rămână bagajul pe aeroport.
Este vârf de sezon și aglomerația este tot mai mare pe aeroporturile din țară, îndeosebi pe cel din București. Din cauza numărului mare de turiști dornici să-și petreacă vacanța într-o destinație de vis, a unor probleme tehnice sau pentru că ajung mult prea târziu la check in, bagajele pasagerilor ajung la destinație cu o întârziere. De obicei, acestea pot fi preluate de pasageri după câteva ore sau chiar zile.
Sezonul bagajelor pierdute este în toi. Tot mai mulți turiști ajung în vacanță fără valiză
Acum câteva zile, imaginile cu mai multe bagaje abandonate la ghișeele de check-in din aeroportul Henri Coandă au devenit extrem de virale pe rețelele de socializare. Sistemul digital pentru înregistrarea bagajelor a fost prea încărcat, din această cauză, acestea au fost reprogramate pentru următoarele zboruri.
„Am sunat la numărul care era afișat ca să reclam că bagajul nu a ajuns la timp, s-a rezolvat. Probabil 6 zile a durat”, spune un călător care a primit compensaţie. „Și înainte de sărbători și după sărbători. Am așteptat. Numai în România. În principiu, șapte-zece zile”, a spus un alt pasager.
Companiile aeriene explică această problemă prin faptul că în această perioadă are loc supraaglomerarea aeroporturilor. Toți pasagerii circulă cu bagaje de cală, iar din această cauză apar probleme de management sau defecțiuni tehnice.
„În plin sezon, la Aeroportul Otopeni, între 5 și 7 dimineața intră în aeroport aproximativ 5.000 de pasageri pe zi. Dintre aceștia, aproximativ 3.000 au și bagaje de cală”, transmit reporterii de la Observator.
Din ce cauză lucrurile pasagerilor se pierd pe drum. Explicațiile oferite de companiile aeriene
De asemenea, problemele de logistică a bagajelor pleacă și de la sistemul de benzi și defecțiunile punctuale.
„Trebuie să avem în vedere că în momentul de față aeroportul folosește 75% din resursa de benzi de bagaje, deoarece prima bandă din celălalt terminal este în revizie. Problemele pleacă în mod special de la proasta gestionare a sistemului de benzi, posibil și defecțiuni punctuale”, este de părere Cătălin Ilie, director firmă handling.
Întrebați fiind, reprezentanții Aeroportului Henri Coandă nu au oferit prea multe explicații despre întârzierea bagajelor din această perioadă. În cazul bagajelor pierdute definitiv, compensațiile companiilor aeriene acoperă, de cele mai multe ori, doar o treime din valoarea bunurilor aflate în valiză.
„Bagajele după o lună, o lună și ceva pot fi declarate definitiv pierdute. Pentru fiecare zi în care tu nu ai bagajul în țara în care ai plecat, tu ai dreptul la o compensație pentru bunurile de strictă necesitate”, spune Cristina Pripas, director agenţie de turism.
De asemenea, din cauza sezonului bagajelor pierdute, turiștii sunt încurajați să păstreze chitanțele bunurilor cumpărate mai ales pentru cele din vacanță . Acestea sunt necesare pentru a le trimite operatorilor de zbor în cazul în care bagajul este pierdut sau deteriorat în drum spre destinație. În cazul în care nu puteți demonstra valoarea obiectelor care se aflau în bagajul pierdut, companiile aeriene oferă o despăgubire în funcție de greutatea bagajului, respectiv 20 de euro pentru un kilogram.