sâmbătă, 15 februarie, 2025

Stenograme incredibile ale victimelor fraților Tate – FOTO

Au apărut noi stenograme, de data aceasta ale victimelor fraților Tate. În conversațiile făcute publice, tinerele care susțin că sunt victime, poartă câteva discuții foarte interesante.

Vă aducem aminte că în alte stenograme ale fraților Tate, Andrew purta o conversație cu o presupusă iubită.

Stenograme incredibile ale victimelor fraților Tate

Reporterii de la spynews.ro au publicat mai multe imagini ale unor stenograme din dosarul victimelor fraților Tate. Conversațiile se purtau între o fată din SUA, una din Republica Moldova și mama unuia dintre fete. Cele două fete discutau cum să facă pe proastele. Trebuie să menționăm faptul că cele două tinere susțin că sunt victimele fraților Tate. Insă în conversaţiile purtate, cele două vorbeau despre sfaturi care să le ajute în carierele pe care și le-au ales.

„Așa cum am zis de atâtea ori, percheziția informatică, până la acest moment, extragerea anumitor date urmează a fi interpretate de către organul abilit și pus la dispoziția apărării, când va fi gata, fapt pentru care, nu se știe ce probe s-au găsit”, a spus Eugen Vidineac, avocatul celor doi frați Tate.

De altfel, sunt mai multe persoane care au fost prinse în dosarul, în calitate de victime. Asta deși tinerele susțin că nu au făcut niciodată vreo plângere. Este bine de menționat că ancheta din dosarul fraților Tate s-a extins în patru țări.

Incă de la începutul anchetei, frații Tate au susținut că sunt nevinovați și că totul este o înscenare. Unul dintre frați i-a transmis un bilețel unei jurnaliste în care a scris câteva lucruri de o gravitate enormă. Acesta susține că singurele probe pe care procurorii le dețin sunt filmulețele publicate pe Tik Tok.

Ce spun presupusele victime ale fraților Tate

Frații Tate au fost arestați prevenit după ce procurorii le-au deschis un dosar penal pentru prostituție. În spaţiul public au apărut mai multe declarații făcute de presupuse victime. De exemplu, două dintre victime au mărturisit că au fost șocate în momentul în care numele lor au apărut în dosarul instrumentat de procurori. Acestea susțin că nu au făcut niciodată vreo plângere împotriva celor doi milionari și că tatuajele pe care și le-au făcut au fost din respect pentru frați:

„Brusc a bubuit o ţară întreagă. Dar unde sunt dovezile?(…) Nu poţi să mă treci pe mine ca şi victimă când eu n-am spus că sunt o victimă. Am pe mână tatuajul ăsta, care scrie Tate Girl. Pe care l-am făcut din respect pentru ei”, a spus tânăra Beatrice, potrivit stirilekanald

Ba mai mult, o altă fostă colaboratoare a acestora, fost șef de penitenciar, susține că frații Tate s-au comportat exemplar cu ea și că există un respect între aceștia și colaboratoarele lor. În final vom vedea cum aceste noi stenograme ale victimelor fraților Tate vor influența ancheta.

 

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite