Sultanul Erdogan s-a impus în alegerile din Turcia, reușind să câștige cel de-al doilea tur de scrutin cu aproape 52% din voturile valabil exprimate. Cel care conduce Turcia cu mână de fier din 2014 a reușit să treacă peste toate problemele cu care s-a confruntat țara sa în ultima perioadă și l-a învins pe Kemal Kilicdaroglu, cel care era dat favorit de țările occidentale înainte de scrutin.
Sultanul Erdogan s-a impus în alegerile din Turcia: A reușit să treacă peste toate problemele
După primul tur de scrutin, în care nu a reușit să strângă 50% din voturi, Recep Erdogan a dat o lovitură magistrală coaliției de opoziție prin înțelegerea cu ultranaționalistul Sinan Ogan. Acesta luase în primul tur 5,17% din voturi, iar asta i-a oferit un rol decisiv în înclinarea balanței în turul al doilea.
La alegerile din urmă cu două săptămâni, cel supranumit „făcătorul de legi“ a reușit să adune 2,8 milioane de voturi, o cifră deloc neglijabilă. Marele noroc al lui Erodogan a fost faptul că atât el, cât și Ogan au avut mereu poziții conservatoare și naționaliste comune ale acestora, precum și opoziția viscerală a lui Ogan față de kurzii care îl susțin pe Kilicdaroglu.
Opoziția din Turcia a sperat că alegătorii vor lua în calcul recesiunea din țară, creșterea alarmantă a inflației, precum și numărul foarte mare de morți în urma dezastrului natural din luna februarie a acestui an. Mai mult, Kemal Kilicdaroglu a încercat să aducă de partea lui tinerii și femeile, venind cu un discurs pro Occident, vorbind despre reluarea procesului de aderare la Uniunea Europeană și de restabilirea legăturilor militare ale Turciei cu SUA, dar și o răcire a relațiilor cu Rusia.
Ce urmează pentru Turcia și cum va fi afectată România
Recep Erdogan a avut deja două mandate, dar consiliul electoral din Turcia a decis că primul său mandat a început în 2018, și nu așa cum s-a întâmplat de fapt, în 2014. Noul sistem prezidențial a intrat în vigoare în 2018, astfel că alegerile pentru Parlament și președinție să fie în aceeași zi.
Pentru Erdogan acesta va fi ultimul mandat și este de așteptat ca acesta să se bazeze pe un control sporit al instituțiilor statului și al mass-media. În plus, pentru a fi sigur că nu vor mai fi tentative de lovitură de stat, precum cea din 2016, Erdogan va trece la o reprimare mai mare a disidenței.
Pe plan economic, măsurile pe care le lua Erdogan ar putea face ca inflația să rămână ridicată din cauza ratelor scăzute ale dobânzilor la care a apelat în ultima perioadă președintele.
Cât privește politica externă a Turciei, este de așteptat ca Erdogan să continue relațiile bune cu Moscova și cu Vladimir Putin, dar și cu blocarea aderării Suediei la NATO, fără a strica foarte mult relațiile și așa reci cu SUA. Erdogan va dori să-și păstreze în continuare influența în zona Mării Negre și să-și aroge rolul de mediator între Ucraina și Rusia.
După ce Sultanul Erdogan s-a impus în alegerile din Turcia, este de așteptat ca relațiile cu România să se păstreze pe aceleași coordonate, viitorul premier al României, Marcel Ciolacu, grăbindu-se să îl felicite pentru victorie pe liderul de la Ankara.