duminică, 3 noiembrie, 2024

Un an de la începerea războiului din Ucraina. Care sunt cifrele conflictului armat pornit de Vladimir Putin

Vineri, 24 februarie 2023, se împlinește un an de la începerea războiului din Ucraina. Ofensiva rușilor din primele zile, care sperau într-o victorie ușoară, s-a lovit de replica puternică a armatei ucrainene, sprijinită ulterior de țările membre UE și NATO, cu mici excepții. Dacă rușii se așteptau să defileze prin Ucraina și să ocupe capitala Kiev în doar câteva zile s-a transformat într-un război de uzură, în care au fost pierderi considerabile în ambele tabere.

Un an de la începerea războiului din Ucraina

În dimineața zilei de 24 februarie 2022, la 05.48, ora Moscovei, Vladimir Putin a dat ordinul de invadare a a teritoriului Ucrainei, pentru, spunea el atunci, „salvarea“ poporului de sub opresiunea „naziștilor“.

Liderul de la Kremlin le-a cerut atunci soldaților ucraineni să depună armele și să nu se opună „denazificării“ Ucrainei, lăsând de înțeles că dacă vor face asta nu vor fi probleme.

În primă fază, rușii au bombardat marile orașe ucrainene, obiectivelor militare și de infrastructură, așa cum fusese stabilit cu câteva luni înainte.

În după-amiaza zilei de 24 februarie 2023, trupele ruse au intrat în regiunea Kievului, venind prin Belarus, cu sprijinul lui Alexandr Lukașenko, care a permis Moscovei să folosească bazele aeriene bieloruse.

În acest context, mulți ucraineni din capitală au ales să părăsească țara, în timp ce președintele Volodimir Zelenski și comandanții săi militari încercau să găsească soluții pentru apărare. Armata rusă se aștepta să defileze și să obțină o victorie facilă.

O importantă luptă a fost dată pentru Aeroportul Hostomel, de lângă Kiev, unde rușii au înregistrat printre primele înfrângeri. Pe fronturile din estul și sudul Ucrainei, rușii au avansat rapid. Lovindu-se de riposta puternică a ucrainenilor, ruși iau decis să nu mai ocupe capitala. Ulterior, ucrainenii au reușit să elibereze parte dintre orașele cucerite la început de ruși.

Înfrângeri umilitoare suferite de ruși

În toamnă, armatele ruse suferă un lung șir de înfrângeri umilitoare. Pe 1 octombrie 2022, forțele ucrainene eliberează orașul cheie Lîman din regiunea Donețk, după ce Vladimir Putin proclamase alipirea la Rusia a regiunilor Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie.

Ulterior, ucrainenii sparg frontul din Herson, avansând 40 de kilometri în doar 24 de ore.

Pe fondul scandalului legat de modul în care este organizată mobilizarea parțială ordonată pe 30 septembrie, Vladimir Putin recunoaște că s-au făcut „greșeli”.

Pe 8 octombrie, în Crimeea, podul Kerci este aruncat în aer de ucraineni.

Pe 9 noiembrie 2022, ruși decid evacuarea trupelor de pe malul de vest al râului Nipru în Herson. Două zile mai târziu, ucrainenii eliberează Hersonul.

Odată cu venirea frigului, frontul a „înghețat“, luptele neavând aceeași anvergură, mercenarii Wagner reușind în ianuarie să cucerească orașul Soledar.

Peste 7.000 de ucraineni au fost uciși

La un an de la începerea războiului declanșat de Rusia, cu susținerea UE și NATO, trupele ucrainene rezistă pe toate fronturile. Dar costul plătit este unul uriaș. Peste 7.000 de ucraineni au fost uciși, Dintre aceștia, peste 400 erau copii. De asemenea, au fost rănite aproape 12.000 de persoane, dintre care aproximativ 800 de copii. Reprezentanții ONU susțin că de fapt cifrele ar fi mult mai mari.

De la începerea războiului, peste 8 milioane de ucraineni au fugit din calea războiului, luînd drumul Europei.

La in an de la începerea războiului din Ucraina, în ciuda atacurilor permanente ale rușilor, ucrainenii nu și-au pierdut încrederea în armată, majoritatea covârșitoare susținând că țara lor nu va fi ocupată de ruși.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite