duminică, 6 octombrie, 2024

Un român a povestit ce a pățit într-un magazin Lidl: „Sunt un infractor!”

Un român a povestit ce a pățit într-un magazin Lidl. Acesta și-a prezentat pe o rețea de socializare nemulțumirile față de supermarketurile care vând produsele sub diferite forme care nu satisfac întru totul nevoia alimentară a clienților.

Un român a povestit ce a pățit într-un magazin Lidl

Un bărbat și-a exprimat indignarea față de supermarketurile care vând „chestii“ pe care clienții oricum le „aruncă“. Acesta a povestit pe Internet ce a putut să facă, apoi a cerut părerea internauților.

Bărbatul nu a fost de acord să plătească și pentru frunzele ananasului pe care îl cumpără. Drept urmare, acesta le-a rupt înainte să pună fructul pe cântar.

„Am fost acum la Lidl și printre altele mi-am cumpărat și un ananas și i-am rupt frunzele alea, că eu am nevoie de fruct, nu de frunze. Așa am făcut toată viața mea, n-am avut niciodată probleme. Și după ce mi-am terminat de scanat produsele îmi zice că nu trebuia să rup frunzele, că fur magazinul. Am luat coada și am cântărit-o și pe aia și am mai plătit 2 lei pe aia“, a precizat bărbatul.

În continuarea postării, românul își întreabă urmăritorii dacă li se pare corect modul în care a procedat el.

„Întrebarea mea e: E corect așa? Eu plătesc fructul, nu frunzele, mie mi se pare corect, ce mare chestie că le-am lăsat frunzele acolo? Nu e de bani propriu zis, e de principiu, că nu-mi place sa plătesc chestii și să le arunc și mai ocupa și mult spațiu frunzele alea. Voi ce părere aveți? Sunt un infractor, dă faliment Lidl din cauza mea?”, a scris românul pe Reddit.

Internauții au râs de ce a făcut românul în magazin

Reacțiile internauților au apărut imediat după ce bărbatul a postat ce a pățit la Lidl pe rețeaua de socializare.

„Am văzut odată un nenea care a stat să curețe o conopidă de frunze, ca să nu «tragă» degeaba la cântar. Țeapă! Conopidă era la bucată, nu la kilogram”, a scris un internaut.

Un altul i-a făcut chiar o listă cu produse pe care le poate deposeda de „chestiile“ care nu-i folosesc.

„Eu zic să nu te oprești aici, uite ce mai poți cumpăra: pulpele/aripile de pui fără oase, peștele fără oase (îl filetezi pe loc)cireșele fără sâmburi, nucile fără coajă, pepenele fără coajă și sâmburi, strugurii fără ciorchine și sâmburi, căpșunile fără semințe și frunze, merele/perele fără coajă, sâmburi și codițe“, i-a scris bărbatul.

Alte comentarii au fost și mai răutăcioase de atât.

„Cartofii îi cumperi cu tot cu coajă sau deja curățați? Sau portocalele, sau avocado, etc….“ / „Data viitoare ia-ți o foarfecă și tunde o parte din frunzele ananasului“ / „Decojești și bananele înainte să le plătești?”, s-au întrebat ironic alți internauți.

Un alt utilizator al rețelei de socializare i-a transmis bărbatului că gestul său este o dovadă de nesimțire.

„Nu e nicio dilemă aici. Se numește «nesimțire» ce faci tu. Produsul se vinde cum e în magazin. Ce absurd și penibil ești dacă ție chiar ți se pare ok să faci așa“, a scris un alt internaut, ca reacție la postarea unui român ce a povestit ce a pățit într-un magazin Lidl.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.