marți, 14 ianuarie, 2025

Marcel Boloș a anunțat când va fi implementat salariul minim! Decizia este impusă de Uniunea Europeană

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat când va fi implementat salariul minim. Marcel Boloș spune că proiectul merge mai departe și că deciziile au fost luate deja de politicieni. În plus, acesta a anunțat că patronatele au fost prezente la discuții, așa că nu ar trebui să existe nemulțumiri. Pe de altă parte, Boloș promite că deficitul bugetar al țării va fi reglat în vara aceasta.

Marcel Boloș a anunțat când va fi implementat salariul minim

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că salariul minim, după cum solicită Uniunea Europeană, va fi implementat în România de la 1 iulie 2024.

„Decizia este de la ultima ședință a consiliului tripartit. S-a aprobat și trebuie pusă în aplicare. Decizia este luată începând cu data de 1 iulie 2024. În discuțiile care au avut loc la nivelul consiliului național tripartit au fost prezente atât patronatele cât și sindicatele și, până la urmă, trebuie să ne aliniem și cu ceea ce înseamnă salariul minim la nivelul Uniunii Europene, dacă vrem cu adevărat convergența nominală și aderarea la zona Euro“, a declarat Marcel Boloș.

Ministrul Finanțelor a precizat că mediul de afaceri are termen să-și reajusteze planul de afaceri în funcție de acest nivel al salariului minim.

„Este un termen în care mediul de afaceri se pregătește pentru a transpune nivelul salariul minim pe economie și a-și reajusta planul de afaceri în funcție de aceste costuri suplimentare care apar cu forța de muncă. Avem negocierea în perioada iulie până în septembrie, când definitivăm traiectoria de deficit bugetar și perioada de timp în care se va realiza”, a mai spus Marcel Boloș.

Trebuie implementat până în noiembrie

Salariul minim european devine obligatoriu pentru toate țările din Uniunea Europeană. Cel mai târziu ar trebui să intre în vigoare în 15 noiembrie. Două milioane de români câștigă în prezent salariul minim pe economie. Astfel, venitul minim al unui român va crește de la 3.300 de lei la 3.700 de lei, brut.

Europarlamentarul Corina Creţu a transmis că modificare vine ca urmare a demersurilor membrilor Comisiei pentru afaceri sociale şi a votului Parlamentului European, validat în urmă cu doi ani de Consiliul Uniunii Europene.

„În termeni concreţi, din data de 1 iulie, salariul minim în România va creşte de la 3.300 lei brut la 3.700 lei brut. Astfel, va fi implementată directiva europeană votată de Parlamentul European în septembrie 2022 care prevede că cei mai săraci angajaţi trebuie să fie plătiţi cu cel puţin jumătate din salariul mediu pe economie, care este de 7.567 lei în anul 2024”, a menționat europarlamentarul Corina Creţu.

Ministerul Muncii deja lucrează la elaborarea unei propuneri de reglementare, pentru transpunerea în legislația națională a Directivei europene privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat când va fi implementat salariul minim, iar odată ce directiva este transpusă, firmele și angajații plătiți cu salariul minim pe economie vor ști care sunt majorările care trebuie aplicate.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.