Un vapor dispărut a fost găsit după 127 de ani: „E dominat de o specie extraterestră!” – FOTO

Un vapor dispărut a fost găsit după 127 de ani. Este vorba despre un vas african care s-a scufundat din cauza unei furtuni de zăpadă. Epava a fost găsită după decenii întregi, iar despre aceasta s-au vehiculat numeroase povești misterioase, cu privire la această ambarcațiune.

Un vapor dispărut a fost găsit după 127 de ani

Vaporul, chiar dacă a fost găsit după 127 de ani de când s-a scufundat, era într-o stare foarte bună, fapt ce i-a pus pe gânduri pe experți. Vasul tracta o altă navă, Severn, de-a lungul Lacului Huron, de la granița SUA-Canada, în octombrie 1895, când a dispărut fără urmă. În timp ce echipajul Severn a fost salvat după ce nava a eșuat pe Peninsula Bruce din Canada, Africa nu a mai fost văzută vreodată…până acum.

Grație lui Yvonne Drebert și Zach Melnick, care filmau un documentar în zona respectivă, epava a fost văzută pentru prima oară. Nava este acoperită însă de o „specie extraterestră”.

„Am primit un pont cum că experții care studiau peștii au observa o anomalie pe sonar – o curbă neobișnuită. Credeam că sunt niște pietre. Ne scufundasem de câteva minute când am văzut această structură în adâncuri – era o epavă. Nu ne-a venit să credem. Vaporul este în stare excelentă, fiind așezat pe fundul lacului”, a precizat Zach Melnick.

Vaporul Africa a fost găsit cu ajutorul unui ROV (vehicul subacvatic comandat de la distanță), la o adâncime de 85 de metri. Nava este invadată acum de quaggas (midii Quagga), specie care a ajuns în lac în urmă cu 30 de ani și identificarea sa a ridicat unele probleme.

Ulterior, a fost contactat un arheolog și un istoric marin, care au concluzionat că nava găsită de Yvonne Drebert și Zach Melnick  este într-adevăr cunoscutul vas „Africa”, care s-a scufundat în 1895, într-o furtună de zăpadă.

Vasul are o lungime de 45 metri

Unul dintre indicii a ținut de dimensiunile impresionante ale epavei, care are o lungime de 45 metri, o lățime de 8 metri și o înălțime de 4 metri. În jurul navei se află resturi de cărbune – același transport prezent pe vapoarele Africa și Severn în noaptea fatidică. Odată cu identificarea navei Africa, Yvonne Drebert speră să rezolve misterul dispariției.

„Africa s-a scufundat din cauza furtunii de zăpadă, vânturile aprige au lovit în navă, care nu a mai făcut față valurilor. În imaginile noastre se vede deteriorarea navei, care ar putea fi determinată și de așezarea ei pe fundul lacului. Cel mai probabil, Africa s-a scufundat după ce a fost inundată”, a menționat Yvonne Drebert.

În documentarul lor, All Too Clear, Melnick și Drebert explorează cum quaggas reinventează ecosistemul din Marile Lacuri, la o scală nemaivăzută de la retragerea ghețarilor și până astăzi. Potrivit Centrului Național de Informare a Speciilor Invazive, primele midii quaggas găsite vreodată au fost în Texas în 2022. Midiile acestea au invadat nu numai Marile Lacuri, ci și bazinul râului Mississippi și Lacul Mead.

În ceea ce privește vaporul dispărut și găsit după 127 de ani, nu există planuri pentru recuperarea epavei, au precizat Yvonne Drebert și Zach Melnick.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite