Părintele Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, din județul Iași, a explicat în emisiunea BZI LIVE ce sunt Fericirile. Iată care este scopul lor și cum trebuie interpretate.
Fericirile nu sunt porunci și nici îndemnuri. Ele sunt sfaturi pentru a avea o viață morală desăvârșită, în conformitate cu învățăturile lui Dumnezeu. Fericirile sunt considerate de mulți dintre noi niște îndemnuri, care însoțesc cele zece porunci ale Vechiului Testament și care au apărut odată cu venirea lui Iisus Hristos pe Pământ.
Ce sunt Fericirile? Părintele Calistrat Chifan: „Trebuie privite din punctul în care noi trebuie să înțelegem că nu există un hotar între bine și rău”
Există 9 Fericiri, care au fost spuse de Mântuitorul Iisus Hristos, în cadrul Predicii de pe Munte. Potrivit Catehismului Ortodox, sunt considerare fericiri, deoarece se află în concordanță cu smerenia și blândețea Fiului lui Dumnezeu.
Fericirile sunt: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia Cerurilor”, „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”, „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul”, „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura”, „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”, „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”, „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”, „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia Cerurilor” și „Fericiţi veţi fi când vă vor ocarî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, ca aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi” (Matei 5, 11-12).
„Îndemnuri mai mult, nici sfaturi nu sunt. Sunt puncte legislative divine, prin care noi cunoaștem, ați văzut la sportivi avem recorduri, la medici, care sunt cei mai buni, fac niște progrese, adică realizează un transplant, ceva neurologic, ceva de natură limfatică, ceva de natură sangvină. Așa trebuie privite lucrurile. Trebuie privite din punctul în care noi trebuie să înțelegem că nu există un hotar între bine și rău sau între rău și bine, decât prin faptă. Când ai ajuns la măsura la care tu începi să îl vezi pe Dumnezeu, viața ta se schimbă involuntar de tot ce e în jurul tău.”, a declarat părintele Calistrat Chifan, pentru BZI LIVE.
Părintele Calistrat Chifan: „Fericirile le respectăm uitându-ne la vârfurile lor”
Potrivit părintelui Calistrat, Fericirile pot fi respectate, doar uitându-ne la vârfurile lor. De exemplu, poate nu putem fi la fel de milostivi așa cum ar trebui, dar putem să încercăm să fim. Totodată, poate nu reușim să fim la fel de blânzi cum ar trebui să fim, dar putem încerca să ne apropiem cât mai mult de blândețe.
„Fericirile le respectăm uitându-ne la vârfurile lor. Poate nu putem fi la fel de milostivi cum ar trebui să fim, dar să o facem. Poate nu putem fi la fel de blânzi cum ar trebui să fim. Iiisus ne-a spus o măsură, care bate toate măsurile: „Învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți afla odihna sufletelor voastre.” Hai să vedem care e omul care ajunge la blândețea lui Iisus. Poate vreun sfânt, numai vreun sfânt. Deci sunt ținte pentru exercițiul duhovnicesc. Pot să mă urc la blândețe, la setea de Dumnezeu, la foamea de Dumnezeu, la umilința de Dumenzeu, la smerenia de Dumnezeu. De fapt ce trebuie să fac? Să fur câte o harismă de la Dumnezeu: harisma înțelepciunii, harisma sfatului, harisma smereniei, harisma înțelegerii, harisma discernerii, harisma temerii de Dumnezeu. Nu temere, că nu vine cu parul, cum pot să mă apropii mai bine de El. Ca o pasăre din aia care cântă frumos și când vrei să o asculți cât mai aproape zboară. Ei, să devii atât de bun și de blând, încât ea să cânte din palma ta. Cam așa trebuie să înțelegem Fericirile.”, a mai spus părintele Calistrat Chifan, în cadrul emisiunii BZI LIVE.