Angela Rusu a ajuns la o frumoasă vârstă. Celebra artistă ascunde o poveste de viață impresionantă

Angela Rusu a ajuns la o frumoasă vârstă și se declară o femeie împlinită. Cântăreața are o carieră de succes în muzică și o familie superbă de care este tare mândră. Vedeta cucerește publicul de fiecare dată când apare pe scenă și face furori cu energia sa debordantă și vocea deosebită. Dincolo de lumina reflectoarelor, Angela Rusu este extrem de discretă când vine vorba de planul personal. Celebra artistă ascunde o poveste de viață impresionantă.

Angela Rusu a ajuns la o frumoasă vârstă

Angela Rusu este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite cântărețe din România. Artista are o carieră de succes în muzică și face furori atunci când apare pe scenă, la tv sau la evenimentele mondene. La vârsta de 48 de ani, Angela Rusu se declară o femeie împlinită în viața privată alături de copii și de soțul ei.

Puțini sunt cei care știu că îndrăgita artistă a trecut prin momente grele în viața privată. Aceasta s-a luptat cu depresia, a rămas marcată de traumele din copilărie și a suferit enorm după cele trei căsnicii eșuate. Cu toate acestea, vedeta și-a refăcut viața alături de actualul partener de viață, Marius Moldovan.

Mai mult, Angela Rusu a devenit mamă pentru a treia oară la vârsta de 47 de ani. Cântăreața a recunoscut că imediat după ce a născut s-a luptat cu depresia și a avut nevoie de ajutor din partea terapeuților.

,,La mine s-a manifestat într-un fel depresia, probabil fiecare mămică se manifestă în alt fel, altele plâng întruna, se întâmplă tot felul de emoții și de sentimente pe care le trăim noi mămicile. Eu, cel puțin, am fost inspirată, prietena mea fiind psihiatru, am apelat la ea și m-a ajutat. Bineînțeles că am fost pe tratament, medicamente, mie mi-a fost foarte greu când m-am văzut cu fetița acasă și să accept faptul că mi s-a schimbat viața radical. (…) Mi se părea totul anormal, nu mi se mai părea nimic firesc, totul se învârtea și se învârte și acum în jurul fetei.”, a mărturisit artista.

În prezent, Angela Rusu se dedică soțului ei și copiilor de care este tare mândră. Artista este mai fericită ca oricând și se consideră o femeie împlinită. Vedeta are doar cuvinte de laudă pentru partenerul ei de viață, Marius Moldovan. Un alt cuplu celebru apreciat de public este cel format din Cornelia și Lupu Rednic. Cei doi sunt căsătoriți de mulți ani, iar în pofida momentelor grele din mariaj, nu s-au gândit niciodată la divorț.

Ce suferințe ascunde celebra artistă

Dincolo de provocările din carieră, Angela Rusu a avut parte de multe suferințe în viața privată. Celebra cântăreață a rămas marcată de momentele grele din copilărie, iar cele trei căsnicii eșuate i-au schimbat complet viața. Mai mult, artista are o relație tensionată cu mama sa, pe care nu o poate ierta pentru că aceasta a vândut casa bunicilor, în care vedeta a crescut. Angela Rusu nu mai vorbește de mult timp cu femeia care i-a dat viață.

„Am petrecut mare parte din copilăria mea la bunicii din partea mamei. Acolo mă simt cel mai bine. Nu mai merg pentru că mama a făcut o greșeală foarte mare, a vândut casa. Eu cu mama mea nici nu vorbesc. Eu am ținut foarte mult la acea acasă. Mă visez aproape în fiecare noapte în casa bunicilor. Mama mea a fost o egoistă și mereu a vrut să îmi controleze oarecum viața. Cred că a vândut ca să se răzbune pe mine, știa că asta mă doare cel mai tare. Pentru asta nu pot să o iert.”, a declarat celebra cântăreață.

Deși a trecut prin momente grele pe plan personal, artista și-a păstrat optimismul și energia debordantă. Angela Rusu și-a refăcut viața și radiază de fericire alături de cei trei copii și de soțul ei.

La vârsta de 48 de ani, Angela Rusu are o carieră de succes în muzică și o familie frumoasă de care este tare mândră. Artista se bucură din plin de celebritate și de aprecierea publicului autohton.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite