Puțini sunt cei care știu cum a trecut Diana Bișinicu peste divorțul dureros. Frumoasa artistă s-a despărțit în mare secret de soțul ei, Cătălin Andrieș, după 10 ani de mariaj. Celebra cântăreață și-a revenit spectaculos, iar în prezent se bucură de succes în muzică și deține propria afacere care îi aduce venituri considerabile. Dincolo de lumina reflectoarelor, Diana Bișinicu este extrem de discretă când vine vorba de viața privată. Iată ce spune vedeta despre suferințele pe care le-a ascuns de ochii curioșilor.
Cum a trecut Diana Bișinicu peste divorțul dureros
Diana Bișinicu este una dintre cele mai apreciate cântărețe de muzică machedonească. Artista are o carieră de succes și face furori de fiecare dată când apare pe scenă, la tv sau la evenimentele mondene. La vârsta de 38 de ani, Diana Bișinicu se bucură din plin de celebritate și de realizări profesionale dosebite.
Dincolo de lumina reflectoarelor, cântăreața a avut parte de multe momente grele în viața privată. Artista a divorțat de soțul ei, Cătălin Andrieș, iar vestea separării celor doi i-a șocat pe mulți. După 10 ani de mariaj, Diana Bișinicu și fostul partener de viață au decis să meargă pe drumuri separate.
Deși au trecut câțiva ani de la divorț, cântăreața nu a dorit să dezvăluie care au fost motivele care au dus la despărțirea de tatăl fiicei sale. La vremea divorțului, Diana Bișinicu a postat un mesaj care a generat o serie de presupuneri și controverse în spațul public, aluziile vedetei vizând motivele care ar fi dus la destrămarea căsniciei sale.
„În trecut femeile armânce nu trebuiau să iasă în evidență, așa cum se întâmplă astăzi. Ele erau responsabile de educație, de casă, de muncă, de grădinărit, de tot ce era mai greu. Femeile duceau greul în trecut, însă lucrurile s-au schimbat astăzi. Acum sarcinile se împart în familie, așa cum este normal.”, a declarat atunci vedeta.
Diana Bișinicu a trecut peste divorț, iar acum se dedică fiicei sale, Riana, de care este tare mândră. Artista și-a deschis propria afacere, un magazin de bijuterii, și se bucură de un succes uluitor. Vedeta nu neglijează cariera muzicală și cucerește publicul cu proiectele sale artistice deosebite.
O altă cântăreață care a trecut printr-un divorț dureros este Claudia Ghițulescu. Aceasta a fost înșelată de fostul soț, iar după despărțire artista a luptat mult timp cu depresia. În prezent, cântăreața se bucură din plin de viață și își ascunde vârsta. Artista arată spectaculos și atrage privirile tuturor atunci când apare în lumea mondenă.
Ce spune celebra cântăreață despre problemele sale de sănătate
Diana Bișinicu a avut parte de multe suferințe îm viața privată, însă artista a încercat să le țină ascunse de publicul care o îndrăgește atât de mult. Cântăreața și-a revenit cu greu după ce a divorțat de fostul soț, iar câțiva ani a luptat cu o boală nemiloasă. Artista încearcă și în prezent să țină boala sub control, însă are perioade când durerile prin care trece sunt foarte mari.
„Mie nu-mi place să mă plâng. Nu-mi place să atrag în jurul meu energii negative (…) Eu am sindromul ovarelor polichistice. După ce am născut-o pe Riana, ovarele mele au devenit pline de chisturi. Am chisturi şi la sâni, am şi o tumoră benignă la sânul drept. Trebuie să am grijă, dar nu mă plâng. Eu le iau aşa cum vin. Am grijă, într-adevăr, trei zile pe lună am dureri îngrozitoare încât nu mă pot mişca din pat. Lună de lună.”, a mărturisit vedeta tv.
În pofida momentelor grele din plan personal, Diana Bișinicu și-a păstrat optimismul și energia debordantă. Artista își asumă rolul de mamă singură și se declară o femeie împlinită alături de fiica sa, Riana.
Diana Bișinicu și-a revenit spectaculos după divorț și s-a reinventat pe plan profesional. Cântăreața a pus bazele unei afaceri cu bijuterii și se bucură de un succes impresionant. Vedeta se află într-o formă fizică de invidiat și face furori de fiecare dată când apare în lumina reflectoarelor.