Dana Roba se gândește să se recăsătorească, după suferințele prin care a trecut din cauza fostului soț, Daniel Balaciu. Femeia a fost bătută de tatăl copiilor ei și adusă în pragul morții. Deși medicii nu îi mai dădeau șanse, Dana Roba a luptat pentru viața ei și s-a recuperat miraculos. Recent, aceasta a fost surprinsă în compania unui alt bărbat, iar reacțiile internauților nu au întârziat să apară. Iată ce spune vedeta despre noul ei iubit.
Dana Roba se gândește să se recăsătorească
Dana Roba a trecut prin suferințe greu de imaginat după ce a fost bătută de fostul soț. Femeia a ajuns la spital cu șanse minime de supraviețuire, dar a luptat pentru a fi împreună cu fetițele sale. Cazul Danei Roba a șocat o țară întreagă. Deși s-a recuperat miraculos, femeia mai are nevoie de câteva intervenții chirurgicale.
Aceasta a rămas cu o traumă după ce a fost mutilată de propriul soț cu un ciocan. Vedeta se află în plin proces de divorț și se dedică în totalitate celor doi copii. În ultima perioadă, Dana Roba a fost surprinsă în compania unui bărbat misterios, iar reacțiile celor din jur nu au întârzit să apară.
Deranjată de faptul că i-au fost adresate replici dure și jigniri, Dana Roba a spus adevărul despre relația pe care o are cu Beni, presupusul ei iubit. Femeia a recunoscut că se gândește la a doua căsătorie și are doar cuvinte de laudă pentru Beni, care i-a fost alături în cele mai grele momente.
„Chiar dacă oamenii m-au văzut în mall cu Beni asta nu înseamnă că eu o iau înaintea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu va vrea să mă căsătoresc cu Beni, asta voi face. Dacă Dumnezeu nu va vrea asta, nu voi face.”, a declarat aceasta.
Ce spune vedeta despre bărbatul care i-a cucerit inima
Dana Roba este dispusă să își refacă viața amoroasă, după calvarul prin care a trecut cu fostul soț. Beni este bărbatul care a susținut-o în cea mai grea perioadă din viața sa și nu exclude să se căsătorească cu acesta. Dana Roba a reacționat după ce a fost criticată de mulți că are un nou iubit.
„Beni, un prieten foarte bun care mi-a fost alături în cele mai cumplite momente ale vieții mele. După ce fostul soț m-a bătut cu bestialitate, și a vrut sa îmi ia viața, cu zeci de lovituri de ciocan, Beni a contactat familia, pentru că își dorește să mă viziteze la spital cu un buchet de flori. A fost sigur ca voi muri, a fost distrus, dar s-a rugat pentru mine și viața mea. Când am ieșit din comă a venit la spital, iar de-atunci mi-a fost alături atât cât a putut. Cele care m-ați judecat, nu mă îngropați de vie, am dreptul la viață ca oricare altă femeie.”, a scris vedeta pe rețelele de socializare.
Dana Roba își dorește să își refacă viața amoroasă și se gândește la a doua căsătorie. Vedeta a trecut prin suferințe greu de imaginat după ce a fost bătută de fostul soț cu un ciocan. Femeia a luptat să supraviețuiască, iar acum se dedică fetițelor sale.