marți, 18 martie, 2025

Începe „Litoralul pentru toţi” în 31 mai! Tarifele încep de la 35 de lei pe noapte

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a anunțat că începe „Litoralul pentru toţi” în 31 mai, care se va desfășura până pe 20 iunie. În cadrul acestei campanii, turiștii au posibilitatea să se cazeze la tarife începând de la 35 de lei pe noapte de persoană în hotelurile situate în stațiunile autohtone de la Marea Neagră.

Începe „Litoralul pentru toţi” în 31 mai!

FPTR a subliniat că prețurile practicate în cadrul acestui program sunt reduse cu până la 70% față de tarifele de vârf din timpul sezonului estival. Această reducere semnificativă este posibilă datorită implicării anuale a hotelurilor de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc în programul „Litoralul pentru Toți”.

Până în prezent, peste 65 de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoralul românesc s-au alăturat programului, furnizând aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte. FPTR anticipează că până la debutul programului, peste 100 de hoteluri se vor înrola, crescând numărul total al locurilor de cazare disponibile la aproximativ 10.000 pe noapte.

„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârşitul lunii mai, iar turiştii pot face deja rezervări de sejururi. În fiecare an, programul nostru a demonstrat că poate aduce bucurie şi relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc.

Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toţi românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care preţurile sunt mult mai avantajoase. Şi în această ediţie, am colaborat cu numeroşi parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii şi condiţii de cazare. Suntem mândri că putem sprijini turismul românesc şi, în acelaşi timp, să aducem satisfacţie şi zâmbete pe feţele turiştilor noştri”, a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Care sunt tarifele în stațiunile de pe litoral

Conform informațiilor prezentate pe site-urile hotelurilor și ale operatorilor de turism, până pe data de 20 iunie, turiștii români pot opta pentru diverse opțiuni de sejur la mare la prețuri accesibile. De exemplu, în stațiunea Eforie Nord, tarifele încep de la 35 de lei pe noapte de persoană pentru cazare fără mic dejun la un hotel de 2 stele.

În Mamaia, prețurile încep de la 100 de lei pe noapte de persoană într-o cameră dublă la un hotel de 3 stele, în timp ce în celelalte stațiuni din sudul litoralului, tarifele pornesc de la 57 de lei pe noapte de persoană pentru o cameră dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei interesați de pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri începând de la 200 de lei pe noapte de persoană într-o cameră dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Jupiter.

Astfel, „Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, iar programul marchează aniversarea celei de-a 44-a ediții. Acest program se remarcă ca fiind singurul de acest fel în România, fiind susținut integral de mediul de afaceri, în special de către patronatele hoteliere autohtone.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.