duminică, 20 aprilie, 2025

Părintele Dan Damaschin, îndemn pentru credincioși: „Fii bun nu doar de Crăciun” – VIDEO

Părintele Dan Damaschin a oferit, în emisiunea BZI LIVE, un îndemn pentru toți credincioșii: „Fii bun nu doar de Crăciun”. De ce trebuie să privim fiecare zi a anului ca și cum ar fi Crăciunul?

Părintele Dan Damaschin este preot misionar la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Cuza-Vodă, Iaşi. În anul 2012, acesta a înființat asociația „Glasul Vieții”, care derulează proiecte sociale de anvergură în județul Iași. Prin intermediul asociației, părintele Dan Damaschin trimite în fiecare an copii săraci la școală, le oferă haine, încălțăminte, medicamente, rechizite și produse de igienă. De Crăciun și de Paște, acesta se asigură că cei mici vor primi daruri, iar cei merituoși vor primi burse. În acești ani, au fost construite sute de case pentru familiile sărmane, au fost îmbrăcați mii de copii, au fost protejate zeci de femei abuzate.

Părintele Dan Damaschin, îndemn pentru credincioși: „Să iei fiecare zi a anului ca și cum ar fi Crăciunul”

Părintele Dan Damaschin ne îndeamnă să fim buni în fiecare zi a anului, nu doar în perioada Crăciunului. Mai mult, acesta ne sfătuiește să privim toate zilele ca și cum ar fi Crăciunul și să fim mai buni, mai darnici, mai iubitori.

„Am avut campanii pentru a sesiza publicul donator – Fii bun nu doar de Crăciun – sau aș spune eu ar trebui să iei fiecare zi a anului ca și cum ar fi Crăciunul. Acesta este lucrul pe care ar trebui să îl învățăm noi. Chiar azi am auzit niște colindători și am zis cum se poate ca într-un popor în care se colindă săptămâni întregi, plecăm de la Sfântul Nicolae, unii pleacă chiar de la Vovidenie cu colindul, în care auzi în fiecare zi: „Astăzi s-a născut Hristos”, „Nu uita că trebuie să fii bun”. Cum se poate ca în rândul acestui neam să mai avem și răutăți. Cred că acesta este mesajul fundamental de Crăciun. Hristos se naște, slăviți-L și nu pleacă, rămâne cu noi, suntem demni de asemenea dar?”, a mărturisit părintele Dan Damaschin, pentru BZI LIVE.

Părintele Dan Damaschin: „Cam asta trebuie să fie, dacă vrei ca acel Crăciun să te marcheze cumva”

Deși în perioada sărbătorilor suntem înconjurați de o atmosferă fantastică și ne lăsăm luați de val, pentru că suntem oameni, avem pântece, minte, vedere și miros, ne repezim instinctual la „raftul cu cârnați”. Cu toate acestea, ar trebui să ne preocupăm mai mult de partea noastră spirituală și să îi ajutăm pe ceilalți la nevoie, pentru a marca acest Crăciun, ca fiind unul deosebit.

„În momentul în care ești înconjurat de o atmosferă fantastică, nu-ți dai seama sau te complaci în lucruri mărunte și ești luat de val. Pentru că suntem oameni, pentru că avem pântece, pentru că avem minte și ochișori și miros, bineînțeles că te repezi instinctual către raftul cu cârnați, că miros bine. Dar pentru că avem aceeași rațiune și avem și suflet, ar trebui să spunem: „Da, cârnații mai așteaptă, momentan este mama, pe care trebuie să o văd, bătrână fiind și trebuie să îi duc ceva de mâncare, este vecina mea, care sărăcuța nu i-a mai dus nimeni gunoiul de o lună de zile și stă acolo cu sacul sau copilul meu de la țară, care așteaptă un lemn de parcă ar veni Dumnezeu.” Cam asta trebuie să fie, dacă vrei ca acel Crăciun să te marcheze cumva.”, a completat părintele Dan Damaschin.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite