Prof. Leon Dănăilă a vorbit despre dietă, susținând că peștele este important în alimentație, dar contează mult cantitatea consumată la o masă. Academicianul Leon Dănăilă a spus în cadrul unui podcast care sunt elementele vieții de zi cu zi care ne ajută să ne menținem mintea și trupul sănătoase.
Prof. Leon Dănăilă, despre dietă: „Sunt niște regimuri alimentare care sunt foarte benefice“
Academicianul Leon Dănăilă a declarat că foarte important este ca omul să aibă şi un sentiment de mulţumire, pentru a evita depresia, care ar putea slăbi sistemul imunitar. Cunoscutul neurochirurg a adăugat că somnul este foarte important pentru a avea un creier sănătos. În cadrul discuției, renumitul profesor a vorbit despre dieta ideală pe care ar trebui să o aibă orice om, precizând că importantă este și mișcarea, dar și satisfacțiile psihice. De asemenea, el a vorbit și despre o posibilă cauză ce duce la apariția bolilor oncologice.
„Să știți că tot ce spun nu este așa întâmplător. Am studiat multe cercetări făcute de oameni din Occident asupra felului cum trebuie să comporte individul respectiv pentru a-și duce o viață sănătoasă, dar și productivă. Sunt niște regimuri alimentare care sunt foarte benefice: regimul mediteranean, regimul Okinawa, regimul japonez, regimul împotriva hipertensiunii arteriale, regimul portfoliu în caz de diabet. Sunt niște regimuri bine fixate. Regimul occidental este cel mai prost și este cel mai răspândit, adică cu fast-food-urile astea pe care le găsești la orice pas”, a precizat Leon Dănăilă.
Medicul neurochirurg a susținut că mâncarea din fast-food nu este benefică pentru organism și pentru creier, fiind adeptul dietei mediteraneene sau a dietei Okinawa.
„Mâncarea din fast-food nu este benefică pentru organism și pentru creier. Cred că regimul mediteranean este bun. Au posibilitatea să mănânce fructe de mare, legume, fructe. Au două sezoane. Și regimul din Okinawa, la fel. Pot să mănânce legume tot în decursul anului”, a explicat medicul.
Prof. Leon Dănăilă: „Omul este omnivor!“
Leon Dănăilă spune că peștele este important în alimentație, dar contează mult cantitatea consumată la o masă.
„Din cauza faptului că foarte mult mercur s-a răspândit în apele din oceane și în apele curgătoare și poate să ducă la apariția hidrargirismului, boala provocată de acest mercur. În general, carnea de pește este foarte recomandată, a fructelor de mare, a legumelor. Să știți că dacă mâncați numai legume și fructe, nu rezolvați problema și n-o să puteți să trăi prea mult. Trebuie și puțină carne. În carne se găsește vitamina B-12 care este foarte benefică pentru creier, dar nu trebuie de făcut exces. Trebuie să adaptezi comportamentul la necesitățile organismului”, a adăugat academicianul.
Medicul neurochirurg a mai spus că omul are nevoie de carne în alimentație.
„Omul este omnivor. Omul trebuie să mănânce de toate, trebuie să guste de toate. Îi dă o stare benefică. Dacă nu ai o satisfacție psihică, nu reușești în activitate, nu reușești să te adaptezi și să obții rezultate foarte bune, fiindcă starea aceasta depresivă și starea de supărare continuă duce la apariția tulburărilor de imunitate și chiar până la apariția cancerului. Individul respectiv poate să bea și puțină cafea și ciocolată, care au un rol foarte benefic, dar nu în cantități mari, ci în cantități moderate“, a menționat Prof. Leon Dănăilă, acre a vorbit despre dietă și despre faptul că omul trebuie mănânce legume și fructe, afirmă reputatul profesor.