Cătălin Botezatu a transmis un mesaj îngrijorător de pe patul de spital. Faimosul designer s-a confruntat în ultima vreme cu mai multe probleme de sănătate, iar în urmă cu 4 ani a fost diagnosticat cu cancer la colon. Recent, Cătălin Botezatu a mers în Turcia pentru un control de rutină și a fost însoțit de un consilier medical internațional. Iată ce spune celebrul creator de modă despre suferințele din viața privată.
Cătălin Botezatu a transmis un mesaj îngrijorător de pe patul de spital
Cătălin Botezatu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Acesta a plecat în Tucia pentru mai multe investigații medicale și a mărturisit că se află în grija a 20 de specialiști. Designerul a mers împreună cu consilierul său medical, Eva Pavel, cea care i-a fost alături și atunci când a fost diagnosticat cu cancer la colon și a făcut mai multe operații.
„Am ajuns din nou la spitalul unde m-am tratat de toate problemele mele medicale. Sunt aici alături de Eva Pavel, consilierul meu medical internațional și așa cum îmi place să îi spun, <<îngerul meu păzitor>>. Sunt monitorizat de 14-20 de medici specialiști. Cu Eva Pavel am fost la toate vizitele medicale, analize și operații. Cu Eva am adus din România în Turcia nu zeci, ci sute de pacienți români care, din păcate, au fost diagnosticați cu tot felul de boli, fără șanse, iar aici au avut șanse”, a declarat Cătălin Botezatu.
Creatorul de modă a făcut toate analizele pentru a afla dacă mai suferă de vreo problemă de natură oncologică, însă medicii l-au liniștit și i-au spus că este în afara oricărui pericol.
Ce spune medicul lui Cătălin Botezatu despre starea de sănătate a designerului
Eva Pavel este de profesie consilier medical internațional și este alături de mult timp de Cătălin Botezatu. Aceasta se ocupă de analizele medicale ale creatorului de modă și îl însoțește la controalele de rutină și la investigațiile pe care acesta trebuie să le facă periodic.
Eva Pavel a oferit recent câteva detalii despre starea de sănătate a creatorului de modă și a mărturisit ce analize va face în Turcia.
„Starea de sănătate a lui Cătălin este foarte bună. În urma analizelor a reieșit că nu mai există nicio problemă de natură oncologică. Urmează o zi importantă la secția de cardiologie. Cătălin va efectua o angiografie pentru a verifica situația stenturilor montate cu 6 ani în urmă. De-a lungul ultimilor ani, am fost alături de el la fiecare intervenție medicală pe care a avut-o. Mă bucur că pot fi alături de el și în aceste zile pline de emoții, când efectuează analizele medicale recomandate de medici, pentru a verifica starea lui de sănătate. El necesită o monitorizare medicală regulată și merge periodic la control.”, a spus Eva Pavel.
Cătălin Botezatu a ajuns pe mâna medicilor și a făcut investigații de rutină pentru a afla dacă mai are vreo problemă de natură oncologică. Designerul este în afara oricărui pericol, iar rezultatele analizelor medicale l-au liniștit. Cătălin Botezatu se bucură din plin de celebritate și face furori de fiecare dată când apare în lumina reflectoarelor. Acesta are o carieră de succes și este apreciat de public și de colegii de breaslă.