vineri, 25 aprilie, 2025

Feli Donose, dezvăluiri dureroase despre despărțirea de tatăl fiicei sale. ,,Ne-am iubit, dar, de la un timp, nu ne-am mai potrivit…”

Feli Donose a făcut recent dezvăluiri dureroase despre despărțirea de tatăl fiicei sale. Artista i-a surprins pe mulți când a anunțat că a decis să se separe de partenerul ei de viață după mai multe perioade grele. Deși Feli Donose forma un cuplu cu Cătălin de mai bine de 5 ani și aveau planuri mărețe de viitor, cei doi au decis să se despartă, însă au rămas în relații bune de dragul fetiței lor, Nora Luna. Iată ce spune celebra cântăreață despre suferințele din viața privată.

Feli Donose, dezvăluiri dureroase despre despărțirea de tatăl fiicei sale

Feli Donose este una dintre cele mai apreciate și discrete artiste din România. Celebra cântăreață face furori de fiecare dată când apare pe scenă și cucerește publicul cu vocea sa deosebită și energia debordantă. La vârsta de 36 de ani, Feli Donose are o carieră de succes în muzică și un număr impresionant de urmăritori.

Dincolo de lumina reflectoarelor, Feli Donose a trecut în ultima vreme prin momente grele în viața privată. Artista s-a despărțit recent de tatăl fiicei sale, după o frumoasă poveste de dragoste de 5 ani. Cântăreața și-a anunțat fanii și a postat un mesaj pe Instagram, dorind însă să îi fie respectată decizia și discreția privind viața privată.

,,Vreau să știți de la mine că eu și Cătălin am hotărât de comun acord să ne despărțim. Ne-am iubit, dar, de la un timp, nu ne-am mai potrivit. Pe mine și pe Cătă ne leagă de aici încolo o relație de prietenie frumoasă, mult respect și, cel mai important, de rolul de părinți ai Norei Luna.”, a scris vedeta pe rețelele de socializare.

În prezent, artista se dedică fetiței sale și se declară o mămică împlinită. Feli Donose încearcă să treacă peste suferințele cauzate de eșecul în dragoste și să fie o femeie puternică. De momente grele pe plan amoros a avut parte și Emilia Ghinescu. Celebra cântăreață de muzică populară a rămas marcată de divorț, dar și-a refăcut viața și se declară o femeie împlinită alături de actualul partener de viață. Și fosta cântăreață Alina Crișan s-a despărțit de logodnicul ei chiar înainte de nuntă. Vedeta s-a retras de ceva vreme din lumina reflectoarelor și este extrem de discretă când vine vorba de planul personal.

Ce spune artista despre rolul de mamă singură

Feli Donose s-a despărțit de tatăl fiicei sale, dar a rămas în relații foarte bune cu acesta. Artista se declară o femeie împlinită în pofida momentelor grele din viața privată și se ocupă de creșterea fetiței sale, micuța Nora Luna. Vedeta a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare pentru fata sa de care este tare mândră.

„În fiecare zi și în tot restul vieții mele o să mă rog să fiu exemplul tău bun de femeie. Te iubesc cum nu am iubit! Voi fi înger pentru cine te iubește. Voi fi demon pentru cine te rănește. Până la sfârșitul tuturor vieților mele. Ești totul pentru mine.”, a scris cântăreața pe rețelele de socializare.

Feli Donose a recunoscut de multe ori că relația cu partenerul ei de viață, Cătălin, era tensionată, însă încercau de fiecare dată să treacă peste certuri. Cu toate acestea, cei doi au ajuns să se despartă, dar păstrează legătura de dragul fiicei lor.

„Cred că nervii mei de mii de ori au spus «Pa, Cătălin!». Pentru că sunt proastă la nervi și impulsivă. Dar la sfârșitul zilei, omul ăsta vrea familie cu o complicată ca mine. Și eu vreau copii cu un bărbat ca el. Care e oglinda mea. Care îmi arată și ce-i de bine, și ce-i de rău în ceea ce sunt eu ca om pe Pământul asta. Și mă uit în stângăcia noastră de părinți pentru prima oară, cum o adoră pe fetița noastră. Și mă uit și la mine.”, declara Feli Donose înainte de a se despărți de tatăl fiicei sale.

Feli Donose s-a despărțit de tatăl fetiței sale, dar a rămas în relații bune cu acesta. Cântăreața are o carieră de succes în muzică și se bucură din plin de aprecierea publicului. În viața privată, aceasta se dedică fiicei sale, Nora Luna, de care este tare mândră.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite