duminică, 3 decembrie, 2023

Guvernul vrea să strângă și mai tare cureaua! Marcel Boloş: „Ţinta e 5,5% din PIB!”

Guvernul vrea să strângă și mai tare cureaua și de aceea va limita o serie de cheltuieli în sectorul bugetar în următoarele 2 luni. Noile măsuri vor fi adoptate chiar săptămâna aceasta. Ministrul de Finanţe vine cu noi precizări în acest sens.

Guvernul vrea să strângă și mai tare cureaua!

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că se urmăreşte atingerea unei ţinte de 5.5% din PIB.

„Noi în discuţiile cu Comisia Europeană, ţinta pe care o urmărim e 5.5% din PIB, ceea ce înseamnă o deviaţie aproape cu 1% din programul asumat împreună cu Executivul UE. De aceea, pentru ca această ţintă să fie atinsă e nevoie de controlul strict al cheltuielilor, pentru a nu genera probleme cu programele de investiţii în derulare cu fonduri europene“, a spus Marcel Boloș.

Ministrul Finanțelor a vorbit și despre cheltuieli cu dobânzile.

„Creşterea de care discutăm acum este rezultatul creşterii valorii nominale a PIB pentru ceea ce înseamnă veniturile, dar aici avem două lucruri întâmplate în septembrie. Este vorba de cheltuieli cu dobânzile, avute pentru serviciul datoriei publice, de 2.6 miliarde. Am înregistrat o lună record cu acest tip de cheltuieli. Am avut de asemenea plăţile pentru compensarea facturilor la energie, care au fost alte 2.6 miliarde de lei. În plus, creşterile prezentate sunt creşteri faţă de perioada precedentă a anului trecut. Iar noi când discutăm ritmul de încasări de la o lună la alta, am avut scădere a ritmului cu 7.5 miliarde de lei”, a afirmat Marcel Boloş.

Care sunt posibilităţile de economisire

În ceea ce privește deficitul bugetar şi care mai sunt posibilităţile de economisire, dincolo de noua ordonanţă pentru reducerea cheltuielilor, ministrul de Finanţe a precizat că insituţia pe care o conduce are în vedere o ţintă de deficit de 5,5% din PIB, lucru care implică un control mai riguros al cheltuielilor.

„Avem un angajament faţă de Comisie de 4.4% din PIB prevăzut în Programul de Convergenţă care înseamnă circa 70 de miliarde de lei pentru deficitul bugetar. Noi în discuţiile cu Comisia Europeană, ţinta pe care o urmărim e 5.5% din PIB, ceea ce înseamnă o deviaţie aproape cu 1% din programul asumat împreună cu Executivul UE. De aceea, pentru ca această ţintă să fie atinsă e nevoie de controlul strict al cheltuielilor, pentru a nu genera probleme cu programele de investiţii în derulare cu fonduri europene”, a explicat Marcel Boloş.

Referior la ritmul de colectare al Adminsitraţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) că încasările sunt mari, Marcel Boloș a spus că problema este la zonele de optimizare fiscală care trebuie eliminate, iar acest lucru va fi făcut după promulgarea noii ordonanţe.

„ANAF poate să colecteze în limita a ceea ce declară agenţii economici. Ritmul de creştere economică avut la început de an, de 4.2% din PIB, iar acum realitatea pe care o avem în faţă şi încetinirea ritmului de creştere economică se vede mai apoi în încasările la buget. Sigur, nu e uşor de gestionat acum 3.56% din PIB şi ţinta asumată de 4.4% dă serioase bătăi de cap pentru controlul cheltuielilor publice”, a mai spus Marcel Boloş.

Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 56,46 miliarde lei, respectiv 3,55% din PIB faţă de deficitul de 41,70 miliarde lei, respectiv 2,96% din PIB aferent primelor nouă luni ale anului 2022, anunţă Ministerul Finanţelor, în condițiile în care Guvernul vrea să strângă și mai tare cureaua.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.