Poveste înduioșătoare a Getei impresionează pe oricine. Femeia a crescut la casa de copii și apoi pe străzi, muncește în fiecare zi din greu, pentru a-și crește singură fetița de 8 ani. În vârstă de 42 de ani, Geta lucrează ca femeie de serviciu la o creșă din Iași.
Poveste înduioșătoare a Getei
Geta povestește că este obligată să se sacrifică zi de zi, pentru a-i oferi un trai decent fiicei sale.
„În fiecare lună fac o listă, încât să nu uit ceea ce trebuie să plătesc, fac tot posibilul, mă uit atent: chiria, să pun în contul doamnei, întreținerea. Eu bifez, c-am plătit. Pe urmă încep să mă gândesc că s-au dus banii. Dacă îmi rămâne 100 de lei… 100 de lei, nu mai mult”, spune Greta.
Femeia, în vârstă de 42 de ani, a crescut la casa de copii, apoi a trăit pe străzi timp de mai mulți ani. Cu ajutorul unei asociații, s-a reintegrat în societate și și-a promis că nu își va abandona niciodată fiica, în ciuda greutăților.
„Din momentul în care a apărut Gabriela am zis că voi face tot posibilul ca ea să nu ducă lipsa. Vreau să îi ofer respect, îmbrățișare, iubire, vreau să îi ofer eu, ceea ce n-am avut”, a adăugat Geta.
Femeia recunoaște că greutățile se țin lanț, aceasta având zile în care nu a avut ce să îi pună pe masa fetiței.
„Gabriela îmi cere una alta. Ea, săraca, nu știe că nu ai. Să nu am ce pune, cat trebuie pentru copil, poate vrea sarmale, nu am destul.. Nu am putut să ii ofer, a început a plânge, dar de la un timp înțelege situatia… Acum știe că nu am bani. Hai, luna asta te-am lăsat, nu ti-am luat. Hai să încercăm poate luna care vine să iți iau”, a menționat Geta.
Nu are bani pentru haine și rechizite
Începerea anului școlar a adus o o nouă mare problemă pentru femeia în vârstă de 42 de ani. Geta povestește că nu a avut niciodată haine noi pentru Gabriela, iar rechizitele sunt puține anul acesta.
„Mă chinui să îi asigur Gabrielei tot ce îi trebuie, dar este foarte dificil. Chiar nu am de unde să îi cumpăr haine noi pentru școală. Am noroc că mă mai ajută oamenii și îi dau haine fetei mele. De rechizite, ce să spun… Mă mai ajută oameni, că altfel…“, conchide Geta.
Femeia mai primește ajutor din partea Asociației Erasmus.
„Ei toți sunt niște supraviețuitori, sunt 250 de oameni care au trecut pe la noi și care. asemeni Getei, în momentul de față sunt parte activă din societate. Sunt foarte responsabili. Cea mai mare grijă a lor este copilul, să nu ajungă niciodată să trăiască acolo unde au fost ei”, spune Simona Apetroaiei, coordonator programe sociale la Asociația Erasmus, în legătură cu povestea înduioșătoare a Getei.
