Se modifică voucherele de vacanță! Decizia a fost luată de Camera Deputaţilor, care a adoptat un proiect de lege prin care biletele de valoare şi voucherele de vacanţă pot fi emise şi pe suport electronic virtual.
Se modifică voucherele de vacanță!
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care se instituie posibilitatea de a se emite şi utiliza bilete de valoare şi vouchere de vacanţă pe suport electronic virtual.
Potrivit legii, prin suport electronic se înţelege orice dispozitiv fizic sau instrument virtual care poate fi utilizat de către beneficiarul său pentru a efectua operaţiuni cu biletele de valoare.
„Angajatorii, împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, stabilesc de comun acord categoriile de bilete de valoare care se acordă angajaţilor, frecvenţa acordării acestora şi valoarea lor, acolo unde este cazul, precum şi unitatea emitentă şi modalitatea de acordare, respectiv prin dispozitiv fizic sau instrument virtual. La cererea salariatului, angajatorul care optează pentru emiterea biletelor de valoare exclusiv printr-un instrument virtual poate solicita oricând unităţii emitente şi emiterea dispozitivului fizic al biletului de valoare, conform contractului încheiat cu unitatea emitentă”, se arată în proiectul de lege.
În baza actului adoptat de Camera Deputaților, voucherul de vacanţă este atât cel emis pe suport de hârtie, cât şi voucherul de vacanţă pe suport electronic.
Prin lege se stabileşte că „suportul electronic” se referă la orice dispozitiv fizic sau instrument virtual care poate fi utilizat de beneficiar pentru a efectua plăți. Se precizează că voucherul de vacanţă pe suport electronic poate fi utilizat inclusiv pentru plăți online. Angajatorul decide modalitatea de acordare a voucherelor de vacanță. Fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic. Conform alineatului (24). La solicitarea angajatului, angajatorul care alege să emită exclusiv vouchere de vacanţă printr-un instrument virtual poate cere unității emitente să emită în orice moment dispozitivul fizic al voucherului de vacanţă. În conformitate cu contractul încheiat cu unitatea emitentă.
Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Cine poate primi vouchere de vacanță
Voucherele de vacanţă vor fi acordate numai pentru angajaţii din sectorul bugetar ale căror venituri salariale sunt mai mici de 14.000 lei brut (8.000 de lei net).
Valoarea voucherelor de vacanță va creşte la 1.600 de lei, de anul acesta, conform proiectului de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, publicat marţi de Ministerul Finanţelor.
„Instituțiile publice (…) acordă anual vouchere de vacanță în cuantum de 1.600 lei, în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2026, personalului ale căror salarii nete lunare de încadrare sunt de pană la 8.000 lei”, se arată în proiectul de lege privind măsurile fiscal bugetare publicat de Ministerul Finanțelor.
Mai mult, valoarea indemnizaţiei de hrană / tichetelor de masă / normei de hrană nu poate depăşi, anual, contravaloarea a două salarii minim brute pe ţară / an / persoană valabile la data de 1 ianuarie 2019.
Se modifică voucherele de vacanță după decizia Camerei Deputaţilor, acestea putând fi emise şi pe suport electronic virtual.