Sofia Vicoveanca este una dintre cele mai longevive și mai iubite cântărețe ale muzicii pop. De-a lungul carierei, artista a lansat multe piese care au umplut de emoție inimile ascultătorilor. Vedeta a vorbit recent despre cele mai mari aspirații ale ei și despre cum a afectat-o războiul de la graniță.
Artista este conștientă că odată cu bătrânețea nu se știe cât timp mai ai de trăit. Dacă unora le este frică de moarte, singurul lucru de care îi este teamă vedetei este de propria sa persoană și la stadiul în care ar putea ajunge odată cu trecerea timpului.
Sofia Vicoveanca, confesiuni emoționante despre viața ei
Ajunsă la vârsta de 81 de ani, Sofia Vicoveanca a mărturisit că știe că sfârșitul se apropie, dar și cea mai mare dorință a ei este aceea ca Dumnezeu să o țină pe Pământ cât timp este lucidă.
„Doamne, îmbătrânește-mă, dar nu îmi lua mințile! Dumnezeu ne pune la fiecare câte un ceva ce nu are nimeni. Există un drum al fiecăruia. Drumul este croit și, când e gata.
Știu că sunt aproape de pământ, că mă cheamă pământul, dar Tu faci minuni și hotărăști pentru fiecare”, a spus interpreta în cadrul podcast-ului moderat de Damian Drăghici.
Cum a fost afectată de războiul din Ucraina
Încă de la începutul războiului din Ucraina de acum aproape un an, imaginile venite de pe câmpul de luptă afectează foarte mulți oameni indiferent de naționalitatea lor. Una dintre aceste persoane este chiar Sofia Vicoveanca, care atunci când se uită la acele fotografii își amintește de o perioadă foarte grea din viața ei, atunci când și ea împreună cu familia ei erau refugiați, dar și când tatăl său a fost luat prizonier. Din cauza implicării emoționale pe care o are, cântăreața a slăbit patru kilograme și încearcă să nu se uite la televizor pentru a nu vedea mai multe.
„Părinții mei au avut o situație foarte bună, aveau o prăvălie. Noi ne-am refugiat la o mătușă la Vicov, de asta mi se zice că sunt vicoveancă . Tata era prizonier, dar după război a apărut foametea. Eu încerc să mă adaptez vremurilor, dar nu renunț la ce am învățat de la mama. Primul lucru când mă scol, îmi fac patul. Zilnic fac ceva. Ori spăl, ori calc, ori am grijă de flori. Am slăbit patru kilograme urmărind la televizor, parcă retrăiesc totul. Acești copii refugiați vor fi marcați pe viață”, a mai adăugat interpreta.