Imagini cu un preot care sfințește un bolid de zeci de mii de euro au ajuns virale pe rețelele de socializare. Preotul spune o rugăciune în momentul în care sfințește mașina.
Nu este pentru prima oară când imagini de acest gen ajung în spaţiul public. În urmă cu câțiva ani, Preafericitul Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a fost filmat în timp ce sfințea un sediu folosindu-se de un trafalete. Așadar, în ultima perioadă au fost mai mulți preoți care s-au aflat în centrul scandalurilor. De exemplu, într-o postare publicată pe rețelele de socializare, un preot aruncă cu bani la lăutari. Practica a fost criticată de internauții care au spus că un om al Bisericii trebuie să aibă o conduită morală ireproșabilă.
Un preot sfințește un blod de zeci de mii de euro
Un film care arată cum un preot sfințește un bolid a cărui valoare se ridică la câteva zeci de mii de euro a ajuns viral pe rețelele de socializare. În filmarea publicată pe un cont de TikTok, preotul se folosește de o pensulă care este îmbibată în mir pentru a executa ritualul.
Bărbatul care și-a achiziționat un Porsche Cayenne nu a urcat la volanul bolidului fără binecuvântările necesare. Acesta a apelat la un preot pentru a se asigura că totul este sfințit. Așadar, preotul care a fost chemat să execute ritualul a fost filmat. Acesta a introdus o pensulă în mir și a început să deseneze semnul crucii pe motorul autoturismului.
@boosigor♬ sunet original – Igor
În schimb, scenele au stârnit reacții amuzante. Au fost sute de comentarii haioase, unii internauți îndemnând preotul să sfințească rezervorul autoturismului pentru că ”acolo se duc banii”. Un alt comentariu amuzant este al unui internaut care l-a sfătuit pe proprietarul maşinii să ”uită de benzină, poți să torni agheasmă”. În fine, un alt comentariu arată că soluția s-ar putea dovedi rentabilă pentru că ”consumul s-a redus cu 50%”.
Sfințirea diverselor obiecte este des întâlnită în România
România, țară puternic ortodoxă, nu este străină de astfel de practici. De altfel, există numeroase persoane care vor să-și sfințească diverse obiecte. De la mici lucruri pe care le-au achiziționat, până la clădiri sau autoturisme. Toate fac obiectul sfinţirii.
@boosigor♬ sunet original – Igor
Preoţii sunt chemaţi mai mereu pentru a binecuvânta astfel de tip de obiecte, iar sumele pe care le încasează pentru aceste lucruri nu sunt deloc de neglijat. Ele pornesc de la câteva sute de lei. Desigur, rămânând la ideea inițială trebuie să precizăm faptul că este fix treaba fiecăruia dintre noi să creadă în ceea ce dorește şi să aleagă să sfințească absolut orice lucru pe care și-l cumpără.
În încheiere vă aducem aminte și de preotul care a fost arestat pentru că a fost prins masturbându-se în propria mașină, în fața unui liceu din România.