Dinu Maxer, surprins în compania unei actrițe celebre din România. Artistul și-a refăcut viața la scurt timp după divorț

Dinu Maxer a fost surprins în compania unei actrițe celebre. Acesta s-a despărțit de soția sa, Deea Maxer, iar vestea i-a uimit pe mulți. Cei doi formau un cuplu de mai bine de 18 ani, însă au decis să pună punct mariajului. Deea și Dinu Maxer au rămas în relații bune de dragul copiilor. Recent, Dinu Maxer s-a afișat pe Coasta de Azur cu o actriță cunoscută de toată țara și a postat câteva fotografii pe rețelele de socializare. Artistul și-a refăcut viața la scurt timp după divorț.

Dinu Maxer, surprins în compania unei actrițe celebre din România

Dinu Maxer și-a revenit spectaculos după ce a divorțat de mama copiilor săi, dovadă fiind ipostazele în care se afișează la evenimentele mondene. Acesta a fost surprins în compania mai multor doamne și domnișoare, iar zvonurile nu au întârziat să apară. Deea și Dinu Maxer au divorțat după 18 ani de relație, dar se ocupă împreună de creșterea celor doi copii.

Mai mult, foștii soți locuiesc în același bloc, dar la etaje diferite. Deea și Dinu Maxer au precizat că vor rămâne în relații bune și vor colabora pe plan profesional.

,,Avem evenimente antamate, avem proiecte comune. Spectacolele le vom continua, în următoarea perioadă vom fi împreună pe scenă. Avem și un business pe partea de vânzare produse cosmetice, în cadrul unei companii în care ne-am alăturat împreună… E un brand ajuns la nivel internațional.”, a precizat Deea Maxer.

Artistul și-a refăcut viața după divorț și este extrem de activ în lumea mondenă. Acesta a fost surprins recent pe Coasa de Azur alături de o actriță celebră.

Dinu Maxer s-a fotografiat alături de Maia Morgenstern, cu care va avea un proiect artistic. Bărbatul a postat și un mesaj pe Instagram alături de fotografia cu îndrăgita actriță.

„În vizită pe Coasta de Azur la producătorul clipului Vampire Dreams, din cadrul proiectului european Mystic Transylvania; pe faleza din Nisa, la o discuție cu Maia Morgenstern.”, a fost mesajul transmis de Dinu Maxer pe Instagram.

Ce spune artistul despre copii și fosta soție

Deea și Dinu Maxer au divorțat în mare discreție, însă își doresc să rămână în relații bune pe viitor de dragul celor doi copii. Artistul și fosta parteneră de viață împart custodia copiilor, astfel că băiatul se află în grija tatălui, iar fetița a rămas la mamă.

Deea și Dinu Maxer au decis ca după divorț să locuiască în același bloc, la distanță de câteva etaje. Dinu Maxer a oferit câteva detalii despre copii și relația pe care o are în prezent cu fosta soție.

„Avem tutelă comună. Băiatul a vrut să rămână la mine, fetița la mama ei. Noi stăm la doi, ele stau la 5, casa fetelor, casa baieților. Deea a cumpărat un apartament și aici e șocul pe care l-am resimțit din vorbele celorlalți. S-a mutat pe aceeași scară, în același bloc, da! Noi am gândit totul pentru copii. Mulți or sa spună că nu e adevărat.”, a declarat acesta.

Dinu Maxer a rămas în relații bune cu fosta soție și și-a refăcut viața după divorț. Artistul este surprins adesea în compania doamnelor și domnișoarelor și se bucură din plin de celebritate. Acesta se dedică proiectelor sale artistice și face furori de fiecare dată când apare în lumina reflectoarelor.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite