miercuri, 19 martie, 2025

Emil Rengle și iubitul lui s-au logodit. ,,Să ne căsătorim și să avem un copil…”

Emil Rengle și iubitul lui s-au logodit. Faimosul dansator și-a asumat relația de iubire cu Alejandro Fernandez și nu a ținut cont de criticile celor din jur. Artistul și-a surprins partenerul de viață cu cererea în căsătorie într-o vacanță în Mexic. Iată când se va căsători Emil Rengle cu iubitul său și ce spun cei doi despre posibilitatea de a avea un copil.

Emil Rengle și iubitul lui s-au logodit

Celebrul dansator Emil Rengle și-a cerut în căsătorie iubitul în Mexic. Aflați într-o frumoasă vacanță, cei doi au decis să facă marele pas și s-au logodit. Vestea a dat-o chiar Emil Rengle, care a postat câteva fotografii cu inelele de logodnă și un mesaj emoționant.

„Împreună vom crea o casă plină de flori, bunătate, perne confortabile, odihnă, somn bun, dans, dans minunat, cărți, spațiu, spațiu pentru a fi tu, spațiu pentru a fi eu, și spațiu pentru a ne iubi, iubi, iubi, iubi, iubi.”, a scris Emil Rengle pe Instagram.

„Nu îmi este ruşine cu ceea ce sunt. Sper să mă iubiţi în continuare pentru persoana care sunt şi să nu vă schimbaţi opinia despre mine doar pentru că sunt diferit faţă de voi.“, a mai declarat artistul.

Deocamdată nu se știe când se vor căsători cei doi, însă Alejandro Fernandez a dezvăluit că își dorește o nuntă discretă.

,,Eu vreau să fie în Santorini, pe o stâncă, la apus, fiecare invitat ar trebui să poarte alb sau crem, bej.”, a mărturisit iubitul lui Emil Rengle.

Ce spun cei doi despre posibilitatea de a avea un copil

Emil Rengle și Alejandro Fernandez formează de ceva timp un cuplu. Cei doi nu ezită să se afișeze în ipostaze tandre ori de câte ori au ocazia, iar recent s-au logodit. Mai mult, celebrul dansator și partenerul său își doresc să devină părinți și au planuri mărețe de viitor.

,,Cred că în scurt timp o să avem drepturi așa cum au toți oamenii care se îndrăgostesc și se căsătoresc, să avem și noi aceleași drepturi. Nu avem încotro, decât să acceptăm iubirea și drepturile care vin cu această emoție frumoasă. Asta și să avem un copil.

Aș vrea să ne căsătorim și să avem un copil. Mi-aș dori foarte mult să rămân însărcinat. Acum, cu noile studii, înțelegem că este posibil. Sperăm la asta. Și eu învăț și aflu despre procedura asta, dar se pare că e posibil, deci de ce nu?!”, a declarat Emil Rengle.

Recent, Emil Rengle și Alejandro Fernandez au postat fotografii din vacanța în Mexic și au dezvăluit că s-au logodit. Imediat internauții au reacționat și au postat mesaje pentru cei doi pe rețelele de socializare.

,,Iubirea nu are sex! Felicitări!”, „Felicitări, să vă iubiți mult!”, „Mă bucur pentru voi! Să nu ascultați gurile rele niciodată.”,  „Serios? La noi nu există așa ceva, bine că măcar în alte țări. Felicitări!”, sunt doar câteva dintre comentariile de pe rețelele de socializare.

Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro Fernandez, s-au logodit în Mexic. Cei doi au postat fotografii de senzație pe rețelele de socializare și și-au surprins fanii.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.