Lavinia Pîrva a fost recent criticată de internauți după ce s-a afișat într-o ipostază neașteptată. Soția lui Ștefan Bănică Jr. arată spectaculos și nu ezită să își etaleze formele fără cusur ori de câte ori are ocazia. Ultima apariție a vedetei nu a fost pe placul admiratorilor ei. Iată ce mesaje dure au postat cei din mediul online pentru Lavinia Pîrva.
Lavinia Pîrva, criticată de internauți după ce s-a afișat într-o ipostază neașteptată
Lavinia Pîrva este o prezență sexy în showbiz-ul autohton. Vedeta se bucură din plin de celebritate și face furori de fiecare dată când apare în lumina reflectoarelor. Focoasa brunetă are succes în muzică, iar pe plan personal radiază de fericire alături de soțul ei celebru, Ștefan Bănică Jr. Cei doi au împreună un băiețel superb, pe Alexandru.
Lavinia Pîrva are o siluetă de invidiat și nu ezită să își arate formele fără cusur la evenimentele mondene. Ținuta vedetei la ultimul spectacol al său a stârnit un val de controverse. Fanii din mediul online au sancționat-o pe artistă pentru că s-a îmbrăcat mult prea îndrăzneț și a lăsat aproape totul la vedere.
„Dacă nu cântă îmbrăcată așa, nu are succes? Bănică, tu nu vezi cum pleacă îmbrăcată de acasă Lavinia?/ Dacă nici Bănică nu mai știe ce ține acasă…/ Ce ținută indecentă/ Oricât va încerca, nu o va egala la eleganță (și nu mă refer doar la cea vestimentară) pe Andreea Marin/ Măcar Bănică are pe ce pune mâna… de cântat, cântă el dacă are chef/ Este sora Zânei, că seamănă?!/ Lucrarea lui Ștefan al lui Bănică!/ Asta și-a dorit Bănică/ A confundat scena!/ A știut Bănică Jr. ce femeie să-și ia.”, sunt doar câteva dintre reacțiile negative ale internauților.
Ce spune vedeta despre aparițiile sale provocatoare
La vârsta de 39 de ani, Lavinia Pîrva se mândrește cu silueta de invidiat. Vedeta a dezvăluit recent că are un stil de viață sănătos, face sport și este adepta tratamentelor de înfrumusețare.
,,Sunt femeie, îmi iubesc corpul și iubesc frumusețea! Consider că, a avea grijă de ține este un simț pe care orice femeie ar trebui să îl dețină! Îmi place să mă văd frumoasă și îmi place că lumea să vadă același lucru.
Am grijă ce mănânc, dar am perioade în care nu țin cont. Sunt cam pofticioasă. Nu prea mănânc seara. Ăsta ar fi un secret. Beau apă, mă gândesc, mă uit, caut lucruri, mă uit la un film, habar n-am. Știu că dacă mănânc seara e jale mare. (…)
Sunt într-un program de remodelare și rejuvenare facială și corporală, minim invazive! Nu am ascuns acest fapt, le-am făcut publice de fiecare dată! Am făcut o remodelare și hidratare de buze, de care sunt foarte mulțumită!”, a declarat soția lui Ștefan Bănică Jr.
Lavinia Pîrva nu ține cont de criticile celor din jur și se afișează în ținute provocatoare ori de câte ori are ocazia. Vedeta are un corp perfect și face furori de fiecare dată când apare la tv sau la evenimentele mondene. Pe plan personal, Lavinia Pîrva se declară o femeie împlinită alături de soțul ei celebru și de copilul lor.