miercuri, 11 decembrie, 2024

Ce conțin micii, atât de iubiți de multă lume: Există riscuri de îmbolnăvire!

Micii sunt, fără doar și poate, una dintre cele mai îndrăgite delicatese a românilor. Puțină lume știe, însă, ce conțin micii, atât de iubiți de multă lume. Specialiștii au precizat că micii  pot ascunde adevărate pericole pentru sănătate. Chiar dacă ne așteptăm ca majoritatea produselor de pe piață să fie în mare parte de aceeași calitate, având în vedere că multe au și prețuri apropiate, lucrurile nu stau chiar așa.

Ce conțin micii, atât de iubiți de multă lume

Micii sunt nelipsiți de pe mesele românilor în zilele de sărbătoare, dar dacă nu vreți să faceți compromisuri în ceea ce privește sănătatea, ar trebui să alegeți cu atenție când cumpărați aceste produsele alimentare.

Micul este cel mai iubit preparat de pe grătar și se spune că secretul este în primul rând bucătarul, dar şi compoziţia de bază.

„Micul corect trebuie să fie făcut din sută la sută carne, nu din înlocuitori proteici cum ar fi soia şi emulsie de şorici. De exemplu, micul nostru conţine 40 la sută carne de porc, 30 la sută carne de vită, 15 la sută slănină şi 15 la sută carne de oaie, care e foarte importantă pentru textură şi gust”, a spus Marius Chiru, manager de restaurant.

Toată lumea vrea un mic corect în farfurie, însă drumul până acolo e lung. De obicei, micii pleacă din raionul de carne, unde sunt deja preparaţi şi închişi în caserole. Ulterior, ajunge pe grătarul încinsr.

Potrivit experților de la Institutul de Cercetare Alimentară, carne de calitate inferioară și chiar înlocuitori proteici precum soia au fost descoperite în unele mostre. Mai mult decât atât, concentrații alarmante de germeni, inclusiv sute de milioane de bacterii E.coli într-un singur gram, au fost găsite în produse.

„Sunt germeni vii în produs, de ordinul zecilor de milioane într-un singur gram. Avem câteva sute de Escherichia coli. E.coli este de obicei provenită din lipsa de igienă. Pot proveni din apa uzată din secţie, de pe mâinile angajaţilor care nu s-au spălat pe mâini”, a explicat Alexandru Cîrîc, director ICA.

Mare atenție la E.coli

Medicul Mihail Pautov a atras atenția asupra gravității simptomelor infecției cu E.coli, care pot include diaree cu sânge, vărsături, febră și în cazuri severe chiar și deces, în special la copii și vârstnici.

O altă descoperire șocantă a fost folosirea zgârciurilor în loc de carne, în unele mostre analizate. Cantitatea excesivă de apă găsită ridică semne de întrebare cu privire la calitatea și igiena procesului de producție.

„Carnea este de calitate inferioară. Putem presupune multe alte lucruri despre aceşti mici”, a mai spus Alexandru Cîrîc, director ICA.

Directorul Institutului de Cercetare Alimentară, Alexandru Cîrîc, a subliniat importanța atenției sporite în ceea ce privește igiena și gătirea corespunzătoare a cărnii. Consumatorii sunt sfătuiți să fie precauți și să aleagă cu atenție sursele de carne și produsele pe care le consumă, întrucât nerespectarea standardelor de igienă și calitate poate pune în pericol sănătatea publică.

„Micii mai în sânge înseamnă expunere la un risc de îmbolnăvire. Micii în sânge putem să îi consumăm atunci când îi preparăm în gospodărie şi ştim că normele de igienă au fost respectate”, adaugă Alexandru Cîrîc, ce a explicat ce conțin micii, atât de iubiți de multă lume.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.