Dr. Claudia Artenie, medic primar dermatovenerologie – Pro Life Clinics, a discutat în emisiunea BZI LIVE despre alopecia la copii. Cum se manifestă și ce o cauzează?
Alopecia, cunoscută sub numele de căderea părului, constituie o afectare apărută în ciclul normal de producere și creștere a firelor de păr. În mod natural, se pierd aproximativ 50-100 de fire de păr în fiecare zi, fără ca acest fapt să influențeze aspectul general al distribuției pilozității.
Alopecia poate fi întâlnită atât la adulți, cât și la copii, reprezentând o problemă frecventă cu care se confruntă medicii dermatologi.
Dr. Claudia Artenie, despre alopecia la copii: „Există tipuri de alopecii care pot da cicatrici sau nu”
Alopecia la copii poate fi determinată de evenimente infecțioase, boli autoimune cu formare de autoanticorpi orientați împotriva foliculului pilos, de efectul anumitor medicamente, de diferite obiceiuri nesănătoase de îngrijire a părului și chiar și de stres.
Des întâlnită la copii este alopecia areata, cauza sa exactă nefiind pe deplin cunoscută. De cele mai multe ori, debutul bolii este determinat de un eveniment stresant din viața celui mic, cum ar fi venirea pe lume a unui alt copil sau schimbarea școlii. Alopecia areata se manifestă prin porțiuni de formă rotundă, lipsite de păr, fără să fie însoțite, însă, de semne de inflamație, durere sau mâncărimi, fie la nivelul scalpului, fie la nivelul sprâncenelor și genelor.
„La copii, cel mai frecvent apare alopecia areata, acea cădere a părului localizată, în plăci, mai ales la nivelul scalpului. Dar pot fi prezente și infecții fungice, acele ciupercuțe luate de la un animăluț. Există tipuri de alopecii care pot da cicatrici sau nu. Este bine, totuși, să ne adresăm unui medic pentru un examen amănunțit. Dacă apar leziuni la nivelul scalpului, la nivelul feței sau nu trec și care duc la o inflamație a firului de păr, este bine să ne adresăm unui medic specialist.”, a declarat medicul Claudia Artenie, pentru BZI LIVE.
Care este cel mai bun tratament pentru alopecie? Dr. Claudia Artenie: „Este nevoie de răbdare, întrucât foliculul pilos nu va răspunde imediat”
Cel mai bun tratament pentru căderea părului este cel recomandat de medicul de specialitate. Acesta poate consta în creme, pastile, vitamine și alte tipuri de medicamente, indicate în baza unui examen amănunțit. Eficiente sunt și tratamentele adjuvante, produsele injectabile de mezoterapie, chiar și PRP (principiul regenerării cu sânge propriu).
„De obicei se obține o creștere a firului de păr. Este bine ca atunci când căderea părului este destul de accentuată pe o perioadă de 1-2 săptămâni sau mai mult, pacientul să se prezinte la medicul dermatolog, pentru stabilirea unui diagnostic și, ulterior, a unui tratament. Există, pe lângă tratamentele topice cu creme, pastile, dar și tratamentele sistemice, vitamine sau alte tipuri de medicamente, putem să folosim și tratamente adjuvante, produse injectabile de mezoterapie, chiar și PRP, cu rezultate foarte bune, precum și dermapenul, micro-needling-ul. În schimb, trebuie să așteptăm. Avem nevoie de o perioadă de așteptare, de răbdare, de minim opt săptămâni, întrucât foliculul pilos nu va răspunde imediat. Dar rezultate sunt, trebuie doar de găsit tipul de tratament, care i se potrivește pacientului și cauza căderii părului, dacă se poate.”, a mai spus dr. Claudia Artenie.