vineri, 7 februarie, 2025

Morcovii ne ajută să vedem mai bine? Specialiștii contrazic tot ce știai!

Cu toții am auzit că morcovii ne ajută să vedem mai bine. Specialiștii au vrut să vadă dacă asta este adevărat, așa că au studiat efectele consumului de morcov asupra vederii.

Morcovii ne ajută să vedem mai bine?

Specialitșii au studiat dacă morcovii nu contribuie la sănătatea ochilor noștri și au ajuns la concluzia că lucrurile n ustau chiar așa.

Mitul că morocovii ajută vederea provine de la propaganda britanică din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Atunci, deoarece nu doreau să se afle că dețineau sisteme radar de ultimă generație prin care erau interceptați nemții în timpul raidurilor nocturne, britanicii au susținut că succesul pe timp de noapte al piloților se datora consumului de morcovi.

În realitate, morcovii conțin o cantitate mare de beta-caroten. Această substanţă este cea responsabilă pentru culoarea portocalie a morcovilor, însă este și precursorul esențialei vitamine A, care este într-adevăr bună pentru ochi.

Nutrișioniștii se referă la vitamina A și sub denumirea de retinol. De fapt, această denumire prevestește direct funcția pe care o are în ochi. Retina ochiului conține celule care pot produce o imagine alb-negru din până și cea mai slabă fărâmă de lumină. Fără retinol, nimeni nu ar putea distinge contrastul dintre lumină și întuneric, iar persoanele care necesită tratament medical pentru o deficiență severă de vitamina A sunt chiar în pericol de a dezvolta nictalopie.

Totuși, acest tip de afecțiune medicală este foarte rară în partea noastră a lumii. Mai mult decât atât, există o mulțime de alimente care sunt chiar mai bogate în vitamina A decât morcovii – cum ar fi spanacul, varza sau salata. Produsele de origine animală, cum este ficatul, sunt chiar mai bune pentru că ele nu conțin doar precursorul vitaminei A, ci chiar vitamina în sine.

Deci, consumul acestei legume nu vă va oferi vederea îmbunătățită la care sperați.

Ce beneficia au morcovii

Morcovii întineresc pielea și te ajută să te bronzezi sănătos. Betacarontenul favorizează modificarea nuanței pielii. Practic, dacă în perioada în care ești la mare și vrei să te bronzezi mănânci mai mult morcov, bronzul se va instala mai rapid și va fi mai uniform. Atenție însă la excesul de betacaroten, care poate cauza îngălbenirea pielii.

Morcovii pot ajuta în tratarea acneei și a rănilor superficiale de la suprafața pielii, datorită efectului antiseptic, antiinflamator și cicatrizant. Poți folosi această legumă și în măștile pentru față, alături de lămâie, pulpă de roșii sau ulei de măsline, în funcție de tipul tenului tău.

Un alt beneficiu al acestei legume este faptul că ne mențin țesuturile sănătoase și întârzie îmbătrânirea. Antioxidanții din morcovi ne ajută să eliminăm eficient toxinele din organism, împiedică formarea celulelor canceroase și răspândirea acestora printre cele sănătoase. Specialiștii au descoperit în compoziția morcovului o substanță minune, falcarinolul, care apără în mod natural rădăcina plantei de fungi și de dăunători. Această substanță se transferă în organismul nostru cu același rol: de a ne apăra de boli.

Așadar, nu este întru totul adevărat mitul că morcovii ne ajută să vedem mai bine.

Pe aceeași temă

Distribuie:

Cele mai citite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.